15.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Când va fi reluată circulația trenurilor între Sibiu și Mediaș. Călătorii mai au de așteptat

Publicitate

Cele mai citite

Circulația trenurilor între Sibiu și Mediaș va fi reluată după data de 6 septembrie, după ce ar fi trebuit reluată în 9 august.

Deși începând de sâmbătă, 10 august, circulația feroviară ar fi trebuit reluată între Sibiu și Mediaș, acest lucru nu s-a întâmplat, iar CFR nu a anunțat niciun termen nou.

Senatorul Claudiu Mureșan a anunțat recent că a discutat cu reprezentanții CFR, iar termenul de reluare a circulației trenurilor este 6 septembrie.

„Am fost astăzi la Gara Mediaș și am aflat că, inițial, termenul de rezolvare a problemelor din zona podului de la Ocna Sibiului era 9 august.

Publicitate

Din motive pe care încă nu le-am aflat, lucrările nu s-au finalizat, iar noul termen dat de constructor este 6 septembrie.

Atunci se speră ca legătura cu Sibiul să se facă, din nou, și pe calea ferată.

Este foarte bine că cei de la CFR au reușit să pună la dispoziția cetățenilor din nord variante de călătorie cu autobuzul, pe perioada lucrărilor de la Ocna Sibiului”, a anunțat Mureșan pe Facebook.

La sfârșitul lunii iunie, CFR a anunțat faptul că din cauza lucrărilor de înlocuire totală a liniei de cale ferată pe relația Ocna Sibiului-Loamneș, efectuate de către operatorul CFR Infrastructură, în perioada 1 iulie 2024 – 9 august 2024, pe secția de circulație Sibiu-Copșa Mică-Mediaș, CFR Călători va asigura transportul călătorilor cu autobuze.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Începând de duminică șoferii pot sesiza online comportamentul agresiv al conducătorilor auto

Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicația M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secțiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya