Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că, în urma protestului din 10 august din Piaţa Victoriei, au fost deschise 21 de dosare penale în care sunt cercetate 20 de persoane, trei dintre acestea fiind arestate, iar două puse sub control judiciar.
„Pentru ce s-a întâmplat în acea seara, până la această dată, au fost deschise 21 de dosare penale, trei dintre acestea cu autor necunoscut. În aceste dosare, sunt cercetate 20 de persoane. Trei persoane au fost arestate, iar două au fost puse sub control judiciar. De asemenea, au fost aplicate 64 de amenzi contravenţionale. Poliţia şi Jandarmeria (…) au lucrat în aceste zile pentru identificarea persoanelor violente, însă parchetele civile au avut doar două zile de lucru în care s-au înregistrat aceste dosare – luni şi marţi. De mâine, vom începe şi vom merge la parchetele civile şi cu alte sesizări, informaţii şi date obţinute în aceste zile, în care, la noi, efectiv s-a lucrat serios. Este un proces dificil şi un efort consistent să vizualizezi un volum atât de mare de imagini (…) de filmări în care să surprinzi persoanele violente, ca apoi să le poţi introduce într-un proces de comparare şi identificare, după fotografie şi imagine”, a declarat Dan, la sediul MAI.
Potrivit ministrului, Jandarmeria a identificat până acum sute de persoane care au comis violenţe.”Aceste persoane au fost surprinse în imaginile vizionate şi se află acum în proces de identificare”, a precizat Carmen Dan.
Ea a adăugat că faţă de acţiunile jandarmilor implicaţi în misiunea din 10 august a fost începută o verificare internă şi „până în prezent au fost identificate cinci situaţii susceptibile de comiterea de abuzuri împotriva unor persoane care nu au săvârşit acte de violenţă”.