Tenismanul sibian Victor Cornea continuă să scrie istorie pentru sportul sibian. Debutează în turneele de Grand Slam la Roland Garros 2023 şi se află în faţa celei mai mari performanţe din cariera sa şi a tenisului sibian din întreaga sa istorie.
Victor Vlad Cornea se află pe tabloul de dublu de la Roland Garros 2023, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Practic, cu această ocazie, tenismenul sibian evoluează, pentru prima dată, în cele mai tari turnee de tenis din circuitul mondial de tenis. Astăzi, în primul tur al probei de dublu, Victor Vlad Cornea, împreună cu partenerul său chinez Zhizhen Zhang, va întâlni perechea germană Kevin Krawietz-Tim Puetz. Cornea şi Zhang au ajuns pe tabloul de dublu din postura de Alternate, care urmare a retragerii unei perechi de dublu din cauza accidentării. Partida este programată în jurul orei 18 şi poate fi vizionată pe aplicaţia Eurosport (fostă Eurosport Player). Partida se anunţă una extrem de dificilă, în condiţiile în care perechea germană este favorită 11 la câştigarea titlului, iar sibianul face pentru prima dată în acest an pereche cu jucătorul chinez. Mai mult, Kevin Krawietz este dublu câştigător al trofeului la Roland Garros, împreună cu fostul său partener Andreas Mies. Cei doi au cucerit titlul de Grand Slam în 2019 şi 2020.
Meciul se va disputa pe terenul 12 din complexul de la Paris, fiind programat ultimul în program.
Victor Cornea ocupă locul 89 în clasamentul ATP de Dublu, fiind singurul tenisman român în Top 100 ATP, la simplu sau dublu. Paticiparea la Roland Garros vine să completeze evoluţiile din Ciupa Davis pentru naţionala României şi parcursul excelent din circuitul ATP Challenger Tour din acest an.
Turneul de Grand Slam de la Paris este a doua participare pentru Cornea în circuitul mondial de tenis la dublu, în condiţiile în care a mai jucat în acest an la ATP Estoril, unde a ajuns în sferturi de finală.
UPDATE: Rezultatul final al meciului a fost Kevin Krawietz / Tim Puetzz versus Victor Cornea /Zhizhen Yhang: 75-64