0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Filateliștii sibieni au sărbătorit un secol de la înființare. Decanul de vârstă împlinește 100 de ani

Cele mai citite

Devenită tradițională în lumea filateliștilor din țara noastră, Expoziția națională organizată de Asociația filateliștilor sibieni a sărbătorit anul acesta două evenimente: împlinirea a 100 de ani de la înființarea, în martie 1924, a Asociației filateliștilor sibieni „Timbrophilia” și sărbătorirea decanului de vârstă al colecționarilor, dl. ec. Mircea Țața, care anul acesta împlinește 100 de ani.

Catalog, plic special, medalie și insignă

Organizată în colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA (gazda expoziției), Asociațiunea ASTRA, C.N. Poșta Română precum și Direcția Județeană de Poștă Sibiu și aflată sub patronajul Federației Filatelice Române, expoziția a fost vernisată în prezența unui numeros public, filateliști și nu numai, veniți să se bucure de frumusețea timbrelor, cărților poștale și materialelor prezentate ce către 64 expozanți, pe peste 200 fețe de panouri la care s-au adăugat și 9 lucrări de literatură filatelică. Ca de obicei, au fost realizate și câteva materiale apreciate de colecționari: un catalog, plic special, o medalie, o insignă, precum și diplomele care vor atesta valoarea exponatelor.

Plic centenar

Mircea Țața, 100 de ani

După cuvântul de deschidere rostit de președintele Asociației filateliștilor sibieni, dl. prof. Nicolae Salade, au urmat scurte alocuțiuni rostite de reprezentanții colaboratorilor, și după păstrarea unui moment de reculegere în memoria filateliștilor sibieni trecuți la cele veșnice, dl. prof. univ. Horia Barbu a făcut o prezentare a celei mai noi realizări a Asociației, cartea „Scurtă istorie a filateliei sibiene”, o ancoră în timp menită să celebreze activitatea și realizările filateliștilor din Sibiu în cei 100 de ani de existență a asociației.

Toți cei prezenți s-au alăturat domnului Nicolae Salade în a-i adresa cele mai calde urări de sănătate, viață lungă și noi realizări domnului Mircea Țața, mentor al multor generații de filateliști.

Având în vedere valoarea și frumusețea exponatelor, prin bunăvoința conducerii Bibliotecii ASTRA, expoziția va rămâne deschisă până în data de 20 septembrie 2024.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect