Ministrul Apărării, Mircea Dușa, s-a întâlnit la Sibiu cu rudele militarilor morți în accidentul aviatic dar și cu cei doi ciobani care au ajuns primii la locul tragediei și i-au ajutat pe răniți. Deasemenea Mircea Dușa a anunțat că duminică pe platoul Academiei Forțelor Terestre va avea loc o ceremonie militară și religioasă pentru militarii care și-au pierdut viața.
„Mi-am exprimat regretul și condoleanțele iar mâine după ce vor fi gata toate formalitățile legale, în jurul orei 14, aici la Academia Forțelor Terestre vom organiza ceremonialul militar religios după care vor pleca cu mijloace de transport spre Argeș, spre Olt, spre Alba, spre Câmpia Turzii si sigur ca familiile vor stabli și data când vor avea loc, în localitățile unde familiile doresc, înmormântările.” a declarat Ministrul Apărării, Mircea Dușa
Familiile îndoliate ale militarilor care și-au pierdut viața au mers și la Serviciul de Medicină Legală de unde așteaptă să ridice trupurile neînsuflețite.
Cei doi tineri care se aflau cu oile în zona prăbușirii elcipterului și care au încercat să îi ajute pe răniți au prmit distincții din partea statului.