Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări-Biroul pentru Imigrări Sibiu în colaborare cu Jandarmeria Sibiu au desfăşurat luni, 04 august, o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi cu şedere ilegală, doi bărbaţi din Turcia, în vârstă de 54 şi respectiv 36 de ani, care, la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării noastre.
Astfel, poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Sibiu au emis pe numele acestora decizii de returnare de pe teritoriul României prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în cel mult 15 zile. Totodată, străinii au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 400 de lei fiecare, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
„Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicare prevederilor legale, la sediul Biroului pentru Imigrări Sibiu din str. Revoluţiei nr.2-4, la numerele de telefon 0269-208495; 0269-208496, sau vizitând site-ul public la adresa www.ori.mai.gov.ro”, spun reprezentanţii IPJ Sibiu.