15.2 C
Sibiu
duminică, mai 11, 2025

Circulația trenurilor pusă în pericol de un hoț

Cele mai citite

Circulația trenurilor pusă în pericol de un hoț. Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Avrig a furat mai multe relee de cale ferată pe care intenționa să le vândă la fier vechi. Polițistii de la Transporturi Feroviare au găsit asupra lui un topor cu care a spart dulapurile în care se aflau releele dar și o pereche de mănuși pe care acesta le-a purtat când a acționat. 

banner
banner
banner

 

Bărbatul a fost reținut pentru că a furat 17 relee în valoare totală de 28 de mii de lei dintre stațiile Mârșa și Avrig. El a pus astfel în pericol circulația a aproximativ 20 de trenuri care circulă zilnic prin zonă pentru că aceste relee au rol de dirijare și semnalizare. Bărbatul a negat însă acuzațiile. „Mergeam spre casă și am fost oprit de organele de poliție. M-am oprit că m-au amenințat că trag. Zic că am furat de pe calea ferată dar eu nu am mai fost cu trenul de nu mai țin minte, dar să merg pe calea ferată. Nu sunt vinovat cu nimic, atât că eram pe un drum de țară și mergeam către casă.”  a declarat Florin Muntean

Politiștii au găsit însa asupra lui releele furate, un topor pe care acesta l-ar fi folosit ca să spargă dulapurile dar și o pereche de mănuși. „Asupra acestuia au fost găsite bunurile și mijloacele folosite la săvârșirea infracțiunii. Suspectul a sustras un număr de 17 relee de comandă a circulației feroviare amplasate pe această magistrală și care concură în mod direct la siguranța circulației feroviare. Acestea au rol de dirijare și semnalizare feroviară iar prin sustragerea și întreruperea semnalelor pe care acestea le transmit se pune în primejdie și în pericol nemijlocit siguranța circulației feroviare.  Prejudiciul se ridică la suma de 28 de mii de lei.”a declarat comisarul Mircea Mate, șeful Poliției Transporturi Feroviare Sibiu

Bărbatul a fost reținut și umează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile iar dacă va fi găsit vinovat, riscă să primească între 4 și 18 ani de închisoare.

În urmă cu un an, fratele bărbatului a fost reținut tot pentu furt de pe calea ferată. El a fost atunci împușcat pentru că a refuzat să se oprească la somația polițiștilor. 

 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O nouă regulă în toate magazinele din România începând de duminică, 11 mai 2025

Începând de duminică, 11 mai 2025, ANPC impune o nouă regulă în toate magazinele din România care vând produse...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect