17.9 C
Sibiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

VIDEO. Comandamentul NATO de la Sibiu intră într-o nouă etapă. Are comandant nou și obiective noi

Publicitate

Cele mai citite

Cosmin PAL

Începând de astăzi, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud – Est Sibiu al NATO are un nou comandant. Acesta este generalul-maior Cristian Daniel Dan, care îl înlocuiește în funcție pe Dragoș Dumitru Iacob. Acesta din urmă va face parte din conducerea Statului Major al Armatei Române, fiind promovat în echipa generalului-locotenent Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Armatei, numit în funcție în 30 noiembrie 2023, de către președintele României Klaus Iohannis.

Investirea noului Comandant NATO MMC-SE Sibiu

Astăzi, la sediul comandamentului de pe Calea Dumbrăvii a avut loc ceremonia de instalare în funcție a noului comandant, în prezența locțiitorului comandantului Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite din Napoli, comandament superior în linie ierarhică NATO comandamentului de la Sibiu, general-locotenent Stephen Kelsey.

Cristian Daniel DAN este al treilea general român care conduce comandamentul NATO din România, după generalii Tomiță-Cătălin Tomescu, cel care a declarat realizarea Capacității Operaționale Inițiale, ceea ce a permis funcționarea în rolul de comandament de corp în Structura de Forțe NATO (14 iunie 2021), și Dragoș-Dumitru Iacob, cel care a obținut Capacitatea Operațională Completă a comandamentului, lucru petrecut în octombrie 2023.

Publicitate

În acest moment, conducerea comandamentului NATO de la Sibiu este următoarea: comandant, general-maior, Cristian Daniel Dan; locțiitor al comandamentului, general-maior Abdullah Soydemie (Turcia), șef de stat major, general de brigadă Valentin Brînzei (România) și subofițer de comandă, chief Warrant Officer, Yannick Godbout (Canada).

„Ce zi! Cu Dragoș, am fost colegi de liceu și ne leagă o prietenie de 30 de ani și pot să spun că a făcut o treabă excelentă aici, la Sibiu. Vreau să continui pe aceeași linie, munca care s-a depus la Sibiu și în cadrul structurii NATO. Știu unde vrem să ajungem, în condițiile în care infrastructura comandamentului nu este gata. O nouă clădire este în lucru, precum și o sală de sport, plus alte capacități administrative și militare”, a declarat în fața presei locale, noul comandament NATO de la Sibiu.

La rândul său, comandament superior în linie ierarhică NATO comandamentului de la Sibiu, general-locotenent Stephen Kelsey, cel care a condus ceremonia oficială de predare-primire a mandatului de comandant, a susținut că „traversăm o perioadă dificilă, în condițiile în care amenințarea Rusiei în această parte a Europei de Est este una îngrijorătoare. În această perioadă, agresiunea rusă, pe lângă războiul din Ucraina, se simte în regiune, în special în Moldova și Georgia, dar și în țările baltice. Cei care s-au aflat la conducerea comandamentului reprezintă un simbol pentru Armata Română, care și-a demonstrat forța și capacitatea militară”.

Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Armatei Române, a declarat: „În perioada comandantului Iacob s-au realizat lucruri concrete, cum ar fi creșterea capacității de apărare sau devansarea termenului pentru obținerea capabilității operaționale complete. A fost omul potrivit la locul potrivit. Cristian Dan are o experiență deosebită și ne dă speranțe că lucrurile vor evolua corect. Are obligația profesională și morală să ducă lucrurile mai departe și îi doresc mult succes”.

Un ardelean, școlit la Sibiu, la conducerea NATO

Generalul-maior Cristian-Daniel Dan s-a născut în anul 1972 în localitatea Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi-a început cariera militară în anul 1986, urmând cursurile liceului militar “Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care l-a absolvit în anul 1990. Şi-a continuat studiile militare la Institutul de Infanterie şi Chimie ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu, absolvind în anul 1993.

În anul 1993 a fost numit comandant pluton și ulterior comandant companie la Regimentul 227 Infanterie Cluj. În anul 1997 a absolvit cursul Junior Officer Peace Support Operation (PSO) la Centrul PSO din Viena, Austria, iar în anul următor a absolvit cursul de limbă germană la Sibiu. În anul 2004 a participat la o misiune internaţională în Teatrul de Operaţii din Irak ca ofiţer responsabil cu relaţiile publice pentru o perioadă de 7 luni, în cadrul Batalionului 812 Infanterie „Șoimii Carpaților”.

După misiune, acesta a fost numit în funcţia de ofiţer cu relaţiile publice în cadrul Comandamentului Corpului 4 Armată din Cluj-Napoca. În anul 2007 a fost selecţionat să urmeze The Officer Command and General Staff College în Fort Leavenworth, USA. După absolvire, a fost numit în funcţia de șef birou observatori-controlori în cadrul Centrului Național de Instruire Întrunită de la Cincu. Din 2008 până în 2010, a îndeplinit funcţia de şef de stat major la Batalionul 812 Infanterie ”Bistriţa”. Înaintea plecării în Afganistan din anul 2010, acesta a absolvit Programul Studii de Securitate și Terorism la Centrul George C. Marshall, din Germania.Pe timpul misiunii din Afganistan, a fost numit în funcţia de șef al biroului planificare acțiuni militare şi instrucţie al Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, iar mai târziu, la începutul anului 2012, a preluat comanda Batalionului 32 Infanterie ”Mircea” din Timişoara. În anul 2013 a fost comandantul Batalionului 2 Manevră în Afganistan.

În anul 2015 obţine titlul de MASTER în studii strategice după absolvirea Colegiului de Război a Armatei SUA din Carlisle, Pennsylvania. De asemenea, din anul 2004, este licenţiat în management, absolvind Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. În anul 2017 a absolvit cursul de Relații publice pentru comandanții de unități și mari unități din Armata României.

Pe 15 mai 2017, este numit locțiitor al comandantului Brigăzii Multinaționale Sud-Est din Craiova, iar pe data de 3 august preia comanda marii unități. În mai 2018, a absolvit NATO Senior officer policy course, iar în septembrie 2019 NATO Senior officer information operations course, ambele forme de pregătire la Școala NATO din Oberammergau, Germania.

La data de 1 decembrie 2018 a fost promovat la gradul de general de brigadă, anul în care, în calitate de comandant al Brigăzii Multinaționale Sud-Est, a condus Exercițiul Multinațional SCORPIONS FURY 2018, exercițiul de certificare al comandamentului NATO din garnizoana Craiova. Doi ani mai târziu, pe 6 iunie 2020, este numit comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est din București.

Începând cu iunie 2022, este numit pe funcţia de locţiitor al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre.

Pentru merite deosebite, a fost recompensat cu acordarea Ordinului Naţional “Virtutea Militară” în grad de Cavaler, Ordinul “Virtutea Militară” în grad de ofițer, medalia NATO Non-article 5 pentru operaţia ISAF, respectiv emblemele de merit ”În serviciul Armatei României” pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate. În anul 2017, cu ocazia Zilei Armatei României, acesta a fost decorat cu ”Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”, iar la 1 Decembrie, cu “Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării”. În anul 2018 a fost recompensat cu Emblema de merit “În Serviciul Armatei României” cls. a III-a, iar în 2019 cu “Emblema Onoarea Armatei României”. De asemenea, în timpul carierei sale militare, a fost decorat cu Emblema de merit “Acțiuni umanitare” cls. a II-a și cls. a III-a, Emblema de merit ”În Slujba Păcii” cls. a II-a și cls. a III-a și a primit titlul onorific de “Militar Veteran”.

Atribuțiile Comandamentului

Comandamentul de la Sibiu a devenit operațional în octombrie 2023 și face parte dintre cele 10 comandamente NATO aflate în spațiul Alianței Nord-Atlantice. Acesta va deservii forțele terestre al României și Bulgariei, sprijinite de 17 țări membre NATO. Comandamentul va avea în subordine 5 divizii, iar o divizie va cuprinde 20.000 de soldați. Practic, forțele terestre din flancul de sud-est al NATO vor fi coordonate de la Sibiu.

Costurile de funcționare ale comandamentului de la Sibiu sunt acoperite atât din bugetul României, cât și din bugetul multinațional constituit, în conformitate cu memorandumurile de înțelegere încheiate cu națiunile participante în cadrul NATO. HQ MNC-SE este organizat potrivit standardelor NATO pentru nivelul corpului de armată și are în compunere personal militar și civil din mai multe țări membre NATO, România asumându-și rolul de națiune cadru a acestui comandament. La acest moment, 16 țări aliate au încheiat memorandumuri de înțelegere cu România pentru a participa cu personal în cadrul comandamentului NATO de la Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Marius Măldărășanu despre o posibilă demitere: Asta e soarta antrenorului, nu am ce face

FC Hermannstadt a făcut un pas greșit pe teren propriu, vineri seara, 1-1 cu nou promovata Unirea Slobozia.A fost...

Știri pe același subiect