1.3 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Compania Strabag, care lucrează și în România, obligată să demoleze complet o autostradă

Cele mai citite

Un tronson de autostradă construit de gigantul în construcții Strabag, din Austria, trebuie demolat în totalitate în Ungaria.

Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţie. Constructorul Strabag este prezent și în România și lucrează inclusiv la Autostrada A3, cea mai lungă autostradă din țara noastră, scrie stiripesurse.ro.

Lucrările au început în 2018 şi au fost finalizate în 2021. Fiind unul dintre coridoarele de transport cheie ale regiunii, ar fi trebuit să aducă beneficii economice şi logistice substanţiale pentru comunităţile din apropiere, scrie Daily News Hungary.

„Dezvoltat de două companii austriece ale Strabag, proiectul se anunţa a fi un triumf.

Publicitate

Cu toate acestea, la doar doi ani de la deschidere, pro­bleme structurale severe au forţat închide­rea secţiunii dintre Szikszó şi Miskolc din cauza tasării solului.
János Lázár, ministrul construcțiilor şi transporturilor, a vizitat şantierul şi a criticat aspru grupul austriac.

În opinia sa, execuţia defectuoasă a lucrărilor de către Strabag a provocat problemele.

Potrivit ministrului, tronsonul a trebuit să fie demolat aproape în totalitate pentru a-i asigura stabilitatea prin consolidarea structurii de susţinere. Secţiunea reproiectată va fi întărită cu grinzi metalice, anunță stiripesurse.ro.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ANALIZĂ: Sibiul e ”în cărți” în Regiunea Centru . Cum a performat turismul regional la finalul toamnei 2025?

Luna noiembrie 2025 a marcat o perioadă de tranziție semnificativă pentru turismul din Regiunea Centru. Deși numărul total...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect