21.3 C
Sibiu
duminică, iulie 27, 2025

„Concerte pe Acoperiș” revine între 1 și 15 august 2025

Cele mai citite

Ajuns la ediția a VI-a, cel mai îndrăgit proiect estival al Filarmonicii de Stat Sibiu aduce, timp de două săptămâni, o selecție eclectică de concerte și artiști într-un cadru neconvențional – acoperișul Filarmonicii, aflat pe zidul cetății, transformat într-o scenă panoramică deasupra orașului.

Festivalul propune un parcurs sonor amplu și divers, reunind nume importante ale scenei internaționale, artiști români consacrați și proiecte interdisciplinare. Publicul va putea descoperi 12 zile de concerte într-un spațiu neconvențional, în care orașul devine fundal, iar muzica o experiență trăită direct sub cerul verii.

PROGRAM DETALIAT

Vineri, 1 august | Ora 20:00 | Acoperișul Filarmonicii

Opera Sunset

Seara de deschidere aduce pe scenă un trio de excepție: soprana Veronica Anușca, baritonul George Petean și pianistul David Crescenzi, alături de tinerii cursanți ai Academiei ICon Arts. Artiștii vor interpreta o selecție de arii celebre din repertoriul de operă – un program luminos, expresiv și elegant, care îmbină experiența marilor scene cu energia generației tinere.

Sâmbătă, 2 august, aduce trei momente distincte în cadrul festivalului

Dimineața, de la ora 10:00, în Sala „Henry Selbing”, cei mai tineri spectatori sunt invitați la SoNoRo Kids, un concert educativ susținut de pianistul Dragoș Dimitriu, care îmbină muzica clasică și temele celebre din filme cu imaginația și umorul. După-amiaza, la ora 18:00, Orchestra Grenzenlos – formată din tineri muzicieni din Germania, România, Polonia și Lituania – urcă pe scena Sălii Thalia cu un program dedicat păcii, conviețuirii și valorilor europene, sub titlul „What a Wonderful World. Give Peace a Chance”. Seara, la ora 20:00, pe acoperișul Filarmonicii, Dragoș Dimitriu revine într-un recital solo în care muzica spaniolă, Gershwin și improvizația cinematografică culminează cu o versiune electrizantă a lucrării Rhapsody in Blue.

Duminică, 3 august | Ora 18:00 | Acoperișul Filarmonicii

Concert Ada Milea, Berti Barbera & Victor Panfilov – „Amintiri din copilărie”

Una dintre cele mai așteptate seri ale festivalului: un concert-teatru plin de umor, fantezie și inteligență muzicală, inspirat de universul lui Ion Creangă. Muzică, poveste și efecte sonore într-o formulă unică, semnată Ada Milea.

Miercuri, 6 august | Ora 20:00 | Acoperișul Filarmonicii

Cvartetul „Avantgarde” – „Back to the Roots”

Un program eclectic, cu lucrări semnate de Schubert, Piazzolla, Ceaikovski, Mancini, dar și suite tradiționale din Transilvania și Banat. Cvartetul „Avantgarde” propune o călătorie prin rădăcini muzicale, cu aranjamente moderne și o interpretare dinamică.

Joi, 7 august | Ora 20:00 | Acoperișul Filarmonicii

Trei Parale – „România. 100 de minute”

Un concert-document excepțional: muzici vechi, culese și reconstituite etnomuzicologic, aduse pe scenă prin instrumente tradiționale rare. Florin Iordan și colegii săi refac traseul sonor al României de acum un secol, cu rigoare și emoție.

Vineri, 8 august | Ora 20:00 | Acoperișul Filarmonicii

Lucerne University Jazz Group (Elveția)

Studenți ai celei mai importante universități de arte din Elveția explorează teritorii sonore contemporane, cu influențe de world music, improvizație și jazz european.

Sâmbătă, 9 august începe tot în Sala „Henry Selbing”, de la ora 10:00, unde Cvintetul VIVA prezintă „Anotimpurile” de Vivaldi într-o formă adaptată copiilor – cu introduceri narative, explicații și o interpretare sensibilă, menită să aducă mai aproape universul baroc. Seara, la ora 20:00, pe acoperiș, are loc concertul de operă susținut de soprana Diana Țugui și tenorul Salvatore Cordella, alături de cursanții Academiei ICon Arts și pianista Lelia Serafinceanu – un program de arii celebre care aduce atmosfera marilor scene lirice în mijlocul orașului.

Luni, 11 august | Ora 20:00 | Acoperișul Filarmonicii

Teodora Brody & Stanley Jordan – „IMPROMPTU”

Una dintre cele mai importante prezențe ale ediției 2025: un concert complet improvizat, fără repetiții sau partituri, creat în timp real de vocalista Teodora Brody și chitaristul american Stanley Jordan. O întâlnire artistică rară, în care jazzul se îmbină cu influențe clasice, soul și sunete poetice.

Marți, 12 august | Ora 20:00 | Acoperișul Filarmonicii

Sarah Buechi Quintet (Elveția)

Jazz vocal și compoziții originale semnate de Sarah Buechi – o voce complexă a jazzului european actual, influențată de muzica sud-indiană și limbaje contemporane.

Miercuri, 13 august | Ora 20:00 | Acoperișul Filarmonicii

Rain Sultanov & Hikmat Baba-Zada Duo (Azerbaidjan) – „Forgiveness”

Un concert rar și rafinat, pentru saxofon și pian, construit în jurul temei iertării. O experiență sonoră meditativă și subtilă, semnată de doi dintre cei mai vizionari artiști ai scenei jazz din Caucaz.

Joi, 14 august | Ora 20:00 | Acoperișul Filarmonicii

„The Story of 1900. A Jazz Suite” – o producție Teatrul Apropo

Inspirată de romanul „Novecento” de Alessandro Baricco, această suită pentru sextet de jazz, recitator și video mapping construiește o lume imaginară, între sunet și imagine. Muzica: Ștefan Stoianovici. Design video: Radu Marțin. Regie muzicală și vizuală: echipa Teatrului Apropo.

Vineri, 15 august | Ora 20:00 | Acoperișul Filarmonicii

Celelalte Cuvinte – concert rock

Festivalul se încheie cu una dintre cele mai longevive trupe de rock din România. De peste 40 de ani pe scenă, „Celelalte Cuvinte” aduce pe acoperișul Filarmonicii o energie inconfundabilă și o selecție de piese emblematice.

În fiecare zi de concert, cu excepția serii de 3 august, publicul este invitat să înceapă experiența muzicală mai devreme, pe terasa Filarmonicii. Între orele 19:00 și 20:00, atmosfera se încălzește cu un DJ set live și bere artizanală, într-un spațiu deschis și relaxat, cu acces pe baza biletului pentru concertul serii.

BILETE & INFORMAȚII UTILE

Evenimentele festivalului au loc:

• Pe Acoperișul Filarmonicii de Stat Sibiu

• În Sala „Henry Selbing” – concertele educative pentru copii

• În Sala Thalia – concertul Orchestra „Grenzenlos”

Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro și la casa de bilete a Filarmonicii. Programul complet și alte detalii sunt disponibile pe site-ul oficial și pe paginile de social media.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

RAPORTOR LOCAL. Când primarul își mută biroul pe… facebook și aruncă banii comunității pe fereastră

Am auzit de-a lungul timpului, în plină democrație neoașă în județul nostru din buricul României, că primarului i s-a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect