Muncitorii în construcţii se vor afla în vizorul inspectorilor de muncă în perioada sezonului cald.
Aceștia vor verifica utilizarea de către lucrătorii de pe șantierele de construcții a echipamentelor de muncă specifice, pentru a preveni căderile de la înălțime. Controlul îi va viza în primul rând pe angajatorii din construcții care folosesc schele. Campania se desfășoară la nivel național, în perioada aprilie – noiembrie 2017.
„Numărul de accidente de muncă înregistrat precum și gravitatea acestora, a fost factorul determinant pentru a continua și intensifica acțiunile de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează, în șantierele temporare și mobile, măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă”, transmit reprezentanții ITM Sibiu.
Campania din anul acesta are scopul de a spori gradul de conştientizare al angajatorilor şi al lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
„Prima etapă a campaniei se va desfășura în luna aprilie, constând în informarea principalilor actori din județ cu activitate în domeniul construcțiilor privind modul de derulare a campaniei și tematica abordată. A doua etapa constă în verificarea prin acțiuni de control la angajatori a modului de implementare a prevederilor legale care au făcut obiectul campaniei, în perioada mai – noiembrie 2017”, precizează reprezentanții ITM Sibiu.
Publicitate




