Comunitatea locală din Copşa Mică a sărbătorit astăzi într-un mod inedit “Ziua Drapelului Naţional”. Fiecare locuitor a trecut pragul primăriei şi a primit din partea funcţionarilor un drapel tricolor, pe care mai apoi l-a fluturat pe străzile oraşului. În urmă cu câteva minute, pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Copşa Mică, împreună cu elevi voluntari de la şcolile din oraş, au împărţit şi ei drapeluri tricolore pe străzi, tuturor copiilor, alături de îndemnul de a respecta şi apăra însemnele naţionale (imnul, drapelul), cele sub care poporul luptă pentru idealurile sale.
“Este o iniţiativă demnă de lăudat pentru cei care ne reprezintă oraşul”, spune unul dintre localnici.
“Ideea noastră a fost aceea de a renaşte patriotismul. Dacă aveam alte posibilităţi financiare, făceam altceva mai deosbeit. De exemplu, arboram un drapel mai mare şi mai înalt. Făceam o festivitate mai amplă, dar aşa, am făcut 500 de steguleţe din hârtie. Sperăm ca odată cu trecerea timpului, ideea de patriotism, dragoste şi tricolor, să fie cel puţin la fel de mare ca la vecinii noştri de peste graniţă.
Poliţia Locală a oprit inclusiv şoferii aflaţi în trafic, cărora le-a oferit câte un steguleţ sub acelaşi îndemn.
De asemenea, cei care au arborat de 1 Decembrie drapelul, au fost luaţi în evidenţă şi vizitaţi astăzi de Poliţia Locală. Aceştia au primit la rândul lor câte un steguleţ şi o cocardă tricoloră cu numele oraşului.




