O femeie din Cisnădie trăiește un adevărat coșmar după ce soțul său, care nu mai locuiește cu ea, i-a transmis amenințări.
Bărbatul a amenințat-o prin intermediul altor persoane și a urmărit-o de mai multe ori până când femeia s-a decis să depună plângere la poliție.
„Polițiștii au fost sesizați prin plângere scrisă de către o femeie în vârstă de 48 ani, din Cisnădie, despre faptul că soțul său, în vârstă de 44 de ani, cu care nu mai locuiește de aproximativ un an, i-ar fi trimis amenințări cu fapte de violență prin intermediul altor persoane și ar fi urmărit-o de mai multe ori, în apropierea locuinței din Cisnădie, provocându-i astfel, o stare reală de temere.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădiei au întocmit formularul de evaluare a riscului care a reieșit pozitiv, împotriva bărbatului fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de persoana vătămată și de locuința acesteia”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.