Din 26 ianuarie, polițiștii vor acționa conform modificărilor operate în legea ordinii și siguranței publice adoptate recent. Potrivit noilor reglementări, se mărește cuantumul amenzilor pentru mai multe contravenții prevăzute de Legea Ordinii și Siguranței Publice.
Astfel, contravenția privind “organizarea de petreceri cu caracter privat si utilizarea de aparatura muzicala la intensitate de natura a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”, de la 500-1.500 de lei, cât era prevăzut în vechea legislație, la 2.000 până la 3.000 de lei.
De asemenea, contravenția privind “refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu” de la 100-500 de lei, cât era prevăzut în vechea legislație, la 500-1.500 de lei.
În același timp, repetarea contravențiilor într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte, se sancționează cu alt cuantum al amenzilor. Astfel, „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora” și „tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”, cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității.
La fel, „tulburarea liniștii locatarilor între orele 22-8 și 13-14 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora, cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității.
În sfârșit, organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității.