Înființată în anul 1917, Lions Club International este cea mai mare organizație de servicii de voluntariat din întreaga lume, având în prezent un număr aproximativ de 1.450.000 membri, din care peste 1400 membri în cele 66 cluburi din România. Călăuziți de-a lungul timpului de deviza We serve, voluntarii din întreaga lume, prin acțiunile de impact pe care le realizează, contribuie la ajutorarea semenilor din comunitățile în care trăiesc și participă activ la evenimente ori de câte ori acest lucru este posibil.
Prin întreaga activitate derulată, Cluburile Lions, s-au implicat în acţiuni cu impact pentru comunitate: acțiuni pentru susținerea sănătății, pentru susținerea învățământului, acțiuni sociale, culturale.
La inițiativa Federației Mondiale a Inimii și sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății și al UNESCO, data de 29 septembrie reprezintă Ziua Mondială a Inimii, motiv pentru care, în luna septembrie, cluburile Lions din întrega țară promovează mișcarea.
Și la Sibiu s-a desfășurat o astfel de activitate, sâmbătă, 22 septembrie, în parcul Sub Arini. Crosul Inimă de Leu, Ediția a II-a, a fost organizat de către Clubul Lions Millenium Sibiu, în parteneriat cu Clubul Lions Brukenthal Sibiu, Lions Decan Sibiu și Clubul de copii LEO Brukenthal Sibiu.
La aceasta competiție sportivă au participt elevi din judetul Sibiu care, prin implicarea lor, doresc să promoveze un stil de viață sănătos și să atragă atenția asupra importanței mișcării în reducerea bolilor cardiovasculare.
„Le mulțumim tuturor celor care au fost și sunt alături de noi în campaniile pe care de desfășurăm, sub deviza We serve. Doar împreună vom reuși să fim mai activi, mai implicați și mai atenți la nevoile celor de lângă noi”, au precizat organizatorii.
Publicitate




