21.3 C
Sibiu
marți, mai 6, 2025

Cum îl lăuda George Simion pe Nicușor Dan: „Unul de-al nostru care a decis să intre în lupta politică”

Cele mai citite

În urmă cu 13 ani, candidatul AUR George Simion avea numai cuvinte de laudă la adresa contracandidatului său, Nicușor Dan.

În 2012, George Simion a publicat un articol pe blog-ul personal cu titlul „Nicușor Dan, primar pentru Bucureștiul meu”.

În acest articol, Nicușor Dan era lăudat de contracandidatul de la AUR pentru decizia de a intra în politică și a candida independent pentru primăria Capitalei.

În 2012, de exemplu, când George Simion se lupta cu „votanții CanCan-Click-OTV” sau cu „circarii Gigi Becali, Sorin Oprescu, Silviu Prigoană”, acesta îi lăuda decizia lui Nicușor Dan de a intra în cursa pentru Primăria Capitalei.

„Pot spune că știu cine e: unul de-al nostru care a decis să intre în lupta politică și să candideze ca independent la consiliul și primăria Bucureștiului.

Sunt bucuros că pentru prima oară voi vota pentru cineva și nu răul cel mai mic”, scrie George Simion.

Acesta a subliniat că l-a cunoscut pe actualul adversar din turul al doilea încă din anul 2006 „la primele mitinguri pentru salvarea centrului istoric al Bucureștiului”.

George Simion mai scrie că în 2012, anii trecuseră, dar „Nicușor a fost mereu acolo, pentru cauză”.

„În 2008 a înființat Asociația Salvați Bucureștiul și s-a bătut în toate modurile posibile cu ciocoii din primării.

La Hala Matche era să ne salte căpitanul Cașcaval Dumitru, pe amândoi, să ne ducă în dubă pentru “identificare”pentru că un grup de oameni pictau și făceau poze monumentului istoric”, a adăugat Simion, în articol.

Totodată, George Simion îl descria pe Nicușor Dan drept „fost olimpic la matematică”, arăta că „probleme românilor din jurul granițelor nu-i sunt străine” și că „merge în Vamă”.

„Suntem înconjurați de votanții acestei pleiade nemaiîntâlnite de circari (Gigi Becali, Sorin Oprescu, Silviu Prigoană, Anghel Iordănescu, Irinel Columbeanu + americanul lui Dan Diaconescu).

Dacă nu suntem în stare să dăm un mesaj puternic pe 10 iunie că România mai există, vom continua să fim înconjurați de votanții CanCan-Click-OTV”, amai scris Simion.

SURSĂ FOTO: Digi 24

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cerere privind ANULAREA alegerilor depusă la CCR

CCR a înregistrat o contestație privind anularea alegerilor pentru funcția de președinte a României din data de 4 mai.CCR...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect