2.4 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Cum să facem față caniculei. Recomandările autorităților

Cele mai citite

Autoritățile au emis o serie de recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei, în condițiile în care județul Sibiu se va afla în zilele de 2 și 3 august sub cod portocaliu de temperaturi foarte ridicate, de până la 39 de grade Celsius. Astfel, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unități, iar minimele nocturne nu vor mai coborî sub 20 de grade.
Iată recomandările privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei:
Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
Nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
Creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

spot_img
Cick
Ultimele știri

Percheziție la sediul X din Paris: Elon Musk, convocat la „audiere liberă” de Parchetul francez

Daniela ArnăutuSediul din Paris al rețelei de socializare X, deținută de miliardarul Elon Musk, este percheziționat marți de autoritățile...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect