După ani petrecuți în străinătate, între studiouri de radio, producții media și podcasturi, drumul profesional al lui Daniel Botei l-a purtat înapoi la Sibiu. Experiența acumulată în Bristol (Anglia) — în special în industria media independentă — i-a conturat o voce clară și o înțelegere profundă a muncii din spatele conținutului audio. De la producție radio și podcast, la munca în studiouri de înregistrări, povestea lui este despre explorare profesională, perseverență și întoarcerea acasă.
„A fost o lecție de umanitate care m-a marcat profund”
Ce v-a determinat, inițial, să plecați din România și cum a fost momentul deciziei pentru întreaga familie?
Plecarea noastră a avut loc în jurul anilor 2013–2014, într-o perioadă de căutări și tranziții. Tocmai încheiasem colaborarea cu Radio România Cultural și proiectul meu de radio „GiZiRadio – un Radio pe filmul tău”, iar contextul economic din România, combinat cu dorința de a explora o altă cultură și alte perspective profesionale, ne-a împins natural spre această schimbare.
Terminasem facultatea, aveam mult entuziasm și o dorință puternică de afirmare, însă simțeam că ideile și planurile mele nu reușeau să capete forma dorită. În acel moment, plecarea nu a fost o ruptură, ci mai degrabă un pas firesc, asumat de întreaga familie, cu speranță și curiozitate.
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în străinătate și ce v-a ajutat să vă realizați profesional?
Cea mai mare provocare a fost, fără îndoială, integrarea profesională. Deși talentul și portofoliul îmi erau apreciate, ușile nu se deschideau ușor. A trebuit să o iau pas cu pas, cu multă răbdare. Am început prin voluntariat, în special în zona acea de community radio din Marea Britanie – cu task-uri precum cel de director de emisie, inginer tehnic, producții de emisiuni live, dar și preînregistrate etc.
Privind înapoi, realizez că am sacrificat mult timp și multă energie pentru a demonstra lucruri pe care, poate, le demonstrasem deja. A durat ani – probabil aproape cinci – până să simt că munca mea este cu adevărat recunoscută. Totuși, oamenii cu care am lucrat și felul lor de a fi au cântărit enorm. Pot spune ca există la ei o naturalețe a ajutorului, o disponibilitate sinceră de a sprijini fără a aștepta nimic în schimb. Din toata experiența, pot spune cu tărie ca nu am simțit niciodată că la ei a existat o obligație ascunsă. A fost o lecție de umanitate care m-a marcat profund.
„Sentimentul de acasă nu este doar un loc, ci este mai degrabă un spațiu. Un spațiu emoțional”
A existat un moment sau o întâmplare care v-a făcut să simțiți că „acasă” este, totuși, în România?
Probabil, nu pot spune cu foarte multa convingere. Dar pot expiram că sentimentul de „acasă” nu este doar un loc, ci este mai degrabă un spațiu. Un spațiu emoțional pe care-l transformi în acasă.
Cum a fost revenirea definitivă în țară: ce ați regăsit schimbat și ce a rămas la fel?
Nu știu dacă pot spune că a fost o revenire definitivă, însă întoarcerea noastră a fost cu siguranță atipică. Am revenit chiar în perioada pandemiei. Drumul a fost straniu: restricții, rute impuse, hoteluri care anulau rezervările unul câte unul. Aveam planuri frumoase, trasee montane, piscine, explorări de orașe noi în Europa, dar lockdown-ul a cam „ruinat” totul.
Am ajuns la Sibiu într-o vară, să-i spun „tăcută”. Locul era același pe care îl lăsasem în urmă cu 8–9 ani, dar părea mai gol, mai izolat. Astăzi, lucrurile s-au schimbat din nou: este mai aglomerat, mai viu, dar esența lui a rămas.
Ce înseamnă Crăciunul pentru familia dumneavoastră acum, după experiența trăită departe de casă?
Crăciunul este, pentru noi, o sărbătoare a familiei și a bucuriei simple, trăită cu ochii copiilor. Ne place să avem casa împodobită, să primim colindători, să colindăm la rândul nostru. Este o perioadă de armonie, pace și liniște.
Chiar și în Marea Britanie, Crăciunul nu era foarte diferit: prietenii ne colindau, îi colindam și noi, păstram spiritul de acasă. Am dus România cu noi, oriunde am fost.
Vă mai amintiți primul Crăciun petrecut departe de România? Ce v-a lipsit cel mai mult atunci?
Da, îmi amintesc foarte bine. Cel mai mult ne-a lipsit bradul natural. La început nu știam de unde îl putem lua, iar până să descoperim variantele, Crăciunul ne-a prins cu un brad de plastic, să-i spun o soluție practică de moment, dar fără mirosul și emoția de acasă.
„Acasă nu este doar un punct pe hartă, ci un loc în care sufletul tău poate respira”
Ce valori sau lecții importante ați adus cu voi din străinătate și încercați să le aplicați în viața de zi cu zi în România?
Cea mai importantă lecție este aceea de a ajuta fără a aștepta ceva în schimb. Să faci lucrurile cu drag, fără interes ascuns, pur și simplu din bunătate. Este o formă de libertate și de liniște sufletească pe care încerc să o păstrez și aici.
Cum a fost pentru copii tranziția dintre viața din străinătate și reîntoarcerea în România?
Fiul nostru era foarte mic. Nașterea și primii ani ai lui au coincis cu pandemia, ceea ce a făcut tranziția dificilă, mai ales din punct de vedere al socializării. Totuși, revenirea aproape de bunici și de familie a fost extrem de importantă pentru el, dar și pentru noi. A adus siguranță, afecțiune și de ce nu, pe alocuri, stabilitate.
Ce mesaj le-ați transmite românilor din diaspora care se gândesc la întoarcerea acasă?
Le-aș spune, înainte de toate, să își analizeze cu sinceritate motivele pentru care au plecat și să vadă dacă acele motive mai sunt valabile. Fiecare are propriul drum și propriul plan. Întoarcerea poate fi frumoasă, dar poate fi și dificilă. Te simți acasă acolo unde te simți bine-venit. Analiza sinceră este esențială, pentru că „acasă” nu este doar un punct pe hartă, ci un loc în care sufletul tău poate respira.
 — în special în industria media independentă — i-a conturat o voce clară și o înțelegere profundă a muncii din spatele conținutului audio.){kind=link}