Primarul Daniel Maricuţa şi secretara Elena Scumpu au contestat decizia magistraţilor de la Tribunalul Alba prin care au fost plasaţi la domiciliu însă Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca fiind nefondate contestaţiile lor. În schimb judecătorii au admis contestaţia formulată de DNA în cazul lui Marius Lupu, inculpat şi el în acelaşi dosar, astfel că pentru acesta s-a dispus arestul preventv pentru 30 de zile.
„Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia formulată de D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, numai în ceea ce priveşte inculpatul Lupu Marius Bogdan pentru care dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a acestei măsuri. Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate celelalte contestaţii formulate în cauză, fiind menţinute măsurile dispuse de Tribunalul Alba cu privire la restul inculpaţilor: pentru Maricuţa Ioan Daniel şi Scumpu Elena măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile iar pentru ceilalţi 5 inculpaţi măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.” se arată într-un comunicat de presă al Curţii de Apel Alba Iulia
Această decizie a Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă şi nu mai poate fi contestată.




