2.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

De astăzi pornesc la drum Trenurile Soarelui spre litoral. Vineri pleacă prima garnitură din Sibiu

Cele mai citite

De astăzi, 13 iunie, Trenurile Soarelui încep cursele către mare, iar vineri pleacă primele garnituri din Sibiu și zona Moldovei.

Cel mai lung drum este de aproape 20 de ore, între Oradea și Mangalia. Pe lângă trenurile obișnuite, vor mai fi introduse 32 de garnituri care vor circula până la început de septembrie.

Primele trenuri care vor ajunge în dimineața zilei de 14 iunie 2025 cu turiști pe litoral sunt garniturile dinspre zona Moldovei, dar și tradiționalul tren destinat tinerilor care va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – București Nord – Constanța & stațiuni – Mangalia şi retur.

Trenul Tineretului -IR 1912 va pleca din Sibiu la ora 18:38, va circula pe parcursul nopții cu tranzit prin București Nord (plecare ora 03:15) și va ajunge la Constanța la ora 06:11 / Mangalia la ora 07:59.

Publicitate

De asemenea, trenul IR 1914 va pleca din Mangalia la ora 18.29 și va ajunge la Sibiu a doua zi la ora 7.53.

Tot de la Sibiu va pleca trenul Regio 2100 la ora 3.42 și va ajunge la Constanța la ora 12.57.

Trenul Regio 2105 va pleca din Constanța la ora 14 și va sosi la Sibiu la ora 23.15.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Neînvinși și joacă acasă! Viitorii „vulturi” de la U15 sunt gazde în weekend

Sibiul respiră baschet, iar în acest weekend, orașul nostru este gazda celui de-al treilea turneu al campionatului pentru juniorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect