1.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

De mâine se desfășoară un mare exercițiu de mobilizare în județul Sibiu

Cele mai citite

În perioada 15-19 septembrie, în județele Sibiu și Mureș se desfășoară exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare.

„MOBEX SB-MS-25” este organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale al României, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Romania, SRI – Serviciul Român de Informații, STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Exercițiul este periodic și are ca scop verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii în activitate.

Rezerviștii cu domiciliul în județele Sibiu și Mureș, ce vor fi convocați la unitățile MApN la care sunt arondați, vor participa la activități specifice de pregătire.

Publicitate

În cele două județe, aceste activități s-au desfășurat și în anul 2012, cele mai recente exerciții de mobilizare la nivel național au avut loc în luna mai 2025, în județele Teleorman, Giurgiu și Olt.

Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și a Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Neînvinși și joacă acasă! Viitorii „vulturi” de la U15 sunt gazde în weekend

Sibiul respiră baschet, iar în acest weekend, orașul nostru este gazda celui de-al treilea turneu al campionatului pentru juniorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect