7.9 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

GALERIE FOTO – Descinderi în Sibiu la traficanți de persoane

Cele mai citite

Marți dimineața, poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au descins la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, specializate pe trafic de persoane. Polițiștii efectuează 17 percheziții domiciliare în județele Dâmboviţa, Ilfov, Timiş, Sibiu, Vrancea, Argeş şi Vaslui. Este vizată o grupare infracţională care ar fi acţionat pe teritoriul Germaniei, Marii Britanii şi Irlandei. „Din cercetări a reieşit că, membrii grupării ar fi recrutat tinere, majore și minore, pe care, prin ameninţări şi violenţe sau prin promisiuni ori contra cost, le-ar fi exploatat sexual. Sumele de bani obținute în urma activităților infracționale ar fi revenit bănuiților. Până în acest moment, în urma perchezițiilor au fost ridicați 90.000 de lei, 9.500 de euro, telefoane mobile, laptopuri și documente. 46 de persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T., pentru audieri. În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și trafic de droguri. La percheziții participă şi jandarmi”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Nebunie pe Municipal. FC Hermannstadt revine de la 0-1, a condus, dar a fost egalată în prelungiri

FC Hermannstadt a făcut un bun, duminică seara, cu FCSB, reușind să revină de la 0-1, dar în final...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect