2.4 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Diplomat american despre AUR: „Faptul că ne-am întâlnit nu înseamnă că îi susținem”

Cele mai citite

Ambasadorul american de carieră Daniel Fried, unul dintre cei mai experimentați diplomați ai Statelor Unite în relația cu Rusia și expert de top al Atlantic Council, a declarat că întâlnirea sa cu liderii AUR nu echivalează cu o susținere politică din partea SUA, subliniind că dialogul cu toate forțele politice relevante face parte din practica diplomatică normală.

Într-un interviu acordat Antena 3 CNN, Fried a explicat că fotografia apărută în presa românească, în care apare alături de politicieni din opoziție, a generat întrebări legitime, în special în contextul în care AUR este un partid cu discurs naționalist.

„Este o întrebare firească”, a spus diplomatul american, referindu-se la motivele pentru care a acceptat o astfel de întâlnire.

Fried a precizat că România este o țară importantă pentru Statele Unite, iar AUR este „un partid politic important aici”, indiferent de acordul sau dezacordul față de ideologia sa.

„Nu pot să-i ignor și, atunci când au solicitat o întâlnire, m-am gândit că e mai bine să vorbesc direct cu ei, decât să discut despre ei fără să-i cunosc”, a explicat el.

Întrebat dacă era la curent cu retorica și pozițiile AUR, inclusiv sprijinul acordat în trecut unui candidat perceput ca fiind pro-rus, Daniel Fried a răspuns afirmativ.

„Desigur, știam de istoricul lor”, a declarat fostul oficial american, subliniind însă că întâlnirea nu trebuie interpretată ca un gest de susținere.

„Întâlnirea cu ei nu înseamnă că-i susțin, ci înseamnă doar că trebuie să fiu în contact direct cu ei, pentru că cine știe ce se va întâmpla în viitor”, a afirmat Fried.

El a adăugat că liderii AUR au avut deja contacte în Statele Unite, inclusiv în cercuri ale dreptei radicale americane, ceea ce a reprezentat un motiv suplimentar pentru a accepta dialogul.

Diplomatul a explicat că nu și-ar dori ca „singurul lor contact cu americanii să fie extrema dreaptă”, menționând existența unor curente care văd pozitiv ideea împărțirii lumii între marile puteri.

„Asta este ceea ce cred ei, nu ceea ce cred eu”, a punctat Fried, insistând că diplomația americană presupune contacte „în întregul spectru politic”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Cick
Ultimele știri

Percheziție la sediul X din Paris: Elon Musk, convocat la „audiere liberă” de Parchetul francez

Daniela ArnăutuSediul din Paris al rețelei de socializare X, deținută de miliardarul Elon Musk, este percheziționat marți de autoritățile...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect