Directorii Școlii Gimnaziale „Regina Maria”, atât Laura Zotică, cât și directorul adjunct Cristian Sauchea, și-au dat demisia de oanoare, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu (ISJ). Acest gest vine în urma incidentului petrecut în data de 29 aprilie, când un elev de clasa a VI-a a fost bătut în incinta școlii, de fratele mai mare al altui coleg. „Vineri la ora 14:00 ne-am întrunit în consiliul de administrație, iar pe la 15:30 i-am convocat pe cei doi directori ai Școlii Regina Maria, să aud punctul lor de verede. Ei au considerat însă, că sunt vinovați în acest incident, mult mai vinovați decât îi consider eu, și și-au prezentat demisiile. Vreau să vă spun că respect gestul lor, pe care îl consider un gest de demnitate”, spune Ștefan Firu, inspector general școlar.De asemenea, în cadrul consiliului de administrație s-a decis ca nici unul din reprezentanții școlii să nu mai facă vreo o declarație presei, după cum ni s-a comunicat de la secretariatul instituției. Pentru Școala Gimnazială „Regina Maria” urmează o perioada de incertitudine. Inspectorul general va numi doi directori interimari, care vor fi aprobați, sau nu, până în data de 30 august. Apoi, în toamnă vor avea loc concursurile date de Ministerul Educației pemtru posturile de director.
Vă reamintim că, în urma neînțelegerii dintre doi copii de clasa a VI-a, unul dintre ei și-a chemat la școală fratele în vârstă de 22 de ani. Acesta l-a bătut atât de tare pe celălalt elev, încât a ajuns la spital cu multiple leziuni.
După incident, conducerea școlii a restricționat accesul în Școală chiar și pentru părinți




