„Cine este Hugo Wolff?” Cu această întrebare a început demersul lui Oscar Iustin, președintele Fotoclubului Orizont Sibiu, de a realiza documentarul despre coregraful și fondatorul clubului de dans Microbis al Casei de Cultură a Studenților. Filmul și-a avut premiera în a doua ediție a Festivalului de Dans ,,Hugo Wolff”.
Un shooting de 18 ore
Oscar l-a cunoscut pe Hugo Wolff odată ce a preluat Fotoclubul Orizont, în 2022. „Lui Hugo i-a fost foarte greu să găsească un om cu care să lucreze pe partea de fotografie. Astfel l-am cunoscut. Am făcut primul și singurul meu shooting de 18 ore din viața mea, un shooting pentru un spectacol ce nu a mai fost să fie.
Astfel mi-am dat seama că mă asemănam cu el, și eu sunt un om căruia vrea să îi iasă lucrurile perfect, să facă ceva de care să fie mândru. «Las că merge și așa» nu era în limbajul lui și nu este nici în limbajul meu. N-aveai cum să lucrezi la Casa de Cultură a Studenților și să nu-l nunoști pe Hugo. Era o prezență, nu puteai să treci pe lângă el și să nu-l cunoști. Avea aliura lui de neamț, eu pe a mea de șvab, a ieșit o shaorma faină. Gândeam la fel în ceea ce ținea de imagine. Hugo era foarte magnetic.
Dacă îi plăcea de tine și ție trebuia să-ți placă de el. Ori îți plăcea de Hugo, ori nu-ți plăcea de Hugo! Nu exista cale de mijloc. Găsea tot timpul cale de împăcare, chiar dacă era mai dur. Era genul de om care era foarte deschis și știa ceea ce vrea, fără loc de interpretare și așa mai departe…”, mărturisește Oscar.
,,Mie dacă îmi place de cineva fac niște acțiuni care aparent nu au logică”
Ideea pentru documentarul legat de Hugo Wolff i-a venit odată cu o temă la facultate. „Mie dacă îmi place de cineva fac niște acțiuni care aparent nu au logică. Mi-a plăcut Hugo, am vrut să îi las un omagiu. Am făcut documentarul din prietenie, nu am făcut-o pentru bani, am făcut-o că am ținut la un om. Cele 45 de minute de documentar au plecat de la 5 minute, o temă la facultate. Eu sunt student, nu mă dau specialist.
Aici, în Sibiu, avem mulți oameni care l-au cunoscut pe Hugo și puteau să facă un documentar. Eu sunt un amator, documentarul pe care l-am făcut despre Hugo este work in progres, nu este gata, mai am foarte mult mult de lucru, dar ca să continui am nevoie de finațare. Mi se pare ridicol că a trebuit să vin eu din Timișoara, un începător, să facă un documentar despre Hugo. Am avut norocul cu Liliana Popescu (directorul Casei de Cultură a Studenților) că ne-a oferit un spațiu și ne-a ajutat la logistică.
Am fost până și în Târgoviște să luăm interviuri. Au fost oameni care m-au ajutat activ, dar nu este un documentar făcut de o casă de film. Este un documentar făcut de mine, din prietenie. Mi-ar fi plăcut să fie un documentar mult mai profi despre Hugo. Am avut și ceva material de arhivă, mi-ar fi plăcut să mai am. Am simțit că nu e destul. Dar am lucrat cu ce am avut și sunt recunoscător”, spune Oscar.
,,Am învățat de la Hugo că este bine să fim autentici, să nu ne ascundem după degete”
Fotografia de pe mormântul lui Hugo aparține lui Oscar. ,,Am învățat de la Hugo că este bine să fim autentici, să nu ne ascundem după degete. El era autentic. Documentarul în sine nu este o mărturie despre Hugo, este mai mult, este de cum a fost privit de ceilalți și cum îl iubeau toți. În film s-au spus lucruri bune despre Hugo, s-au spus și lucruri mai puțin bune. Am lăsat documentarul să fie uman. Oamenii au dat tot ce au putut. Ultima întrebare pe care le-am adresat-o a fost: «Cine este Hugo Wolff?». Așa a rămas și numele documentarului.
„Pentru mine a fost un frate mai mare”
„În vara anului 1992 am văzut un anunț despre cursuri de dans. Îmi doream de mult să dansez și asta era oportunitatea perfectă. Se făceau cursuri de dans de societate la Casa de Cultură a Sindicatelor și Hugo era instructorul. Așa l-am cunoscut și de atunci am fost împreună până când a plecat. Hugo era sas și asta spune multe despre caracterul său. El era tot timpul punctual, își respecta cuvântul și era de o franchețe rară. Îți spunea în față ceea ce credea, indiferent dacă îți plăcea sau nu.
Era și foarte încăpățânat, dar acest lucru l-a ajutat în inovările aduse în coregrafie. Iubea viața, dansul și interacțiunea cu oamenii. Pentru mine a fost un frate mai mare. Gândindu-mă acum la el, îmi amintesc doar fericirea de pe chip și bucuria din ochi în momentele când dansa. Cred că singurul regret al lui Hugo a fost că nu a reușit ca Microbis (copilul său de suflet, așa cum îi zicea) să ajungă o trupă profesionistă”, spune Florian Oros, dansator în Compania Microbis.
„L-am visat, l-am visat la câteva luni după ce a murit”
„Hugo Wolff pentru mine era un spirit, un spirit al colagialității al recunoștiinței și al prieteniei. Ne lipsește foarte tare, după doi ani tot aștept să intre pe o ușă pe undeva și să-mi spună: «Hai, fra, că am glumit!». L-am visat, l-am visat la câteva luni după ce a murit. Stăteam la un bar și discutam despre nu știu ce, a urmat o pauză, apoi l-am întrebat «De ce ai plecat, mă?». El s-a uitat la mine și mi-a zâmbit, cu zâmbetul ăla al lui…”.
Așa am început disctuția despre Hugo Wolff cu actorul Liviu Cheloiu. L-am întrebat apoi cum l-a cunoscut de coregraf. „,Auzisem de Hugo prin anii 94-95, de la niște prieteni, Hugo în sus, Hugo în jos, iar În 1997 l-am cunoscut personal când am intrat la facultate în Sibiu. Era puțin mai mare ca mine, erau 3-4 ani între noi. Mergeam la Casa de Cultură, unde noi făceam cursurile de actorie și de mișcare. Am avut un curs și cu el. Nu pot spune că s-a legat o prietenie atunci. Prietenia s-a legat puțin mai târziu când am terminat facultatea”.
(Ce caracter avea?) „Hugo avea un caracter impulsiv, dar nu în sens peiorativ, mă refer la impulsivitatea artistică, la patosul pe care îl punea în orice relație, indiferent de natura ei. Noi ne certam foarte des, i-am spus că zici că suntem soț-soție, ne certam exact ca într-o căsnicie. Ultima oară m-am certat cu el în anul în care s-a decis el să plece, 2023, în Coreea. Am avut un turneau împreună, ne-am și împăcat după.
Când am împlinit 30 ani de Microbis, pe mine m-a cazat undeva la Cisnădioara, și după eveniment mi-a zis să rămân la un șpriț. «Unde să bem un șpriț, că m-ai cazat la Cisnădioara și trebuie să conduc», i-am răspuns. Am plecat. Ultima oară când l-am văzut în viață era pe trepte la restaurant, supărat că nu rămân la șpriț. E un regret de al meu că nu am rămas. El iubea viața. Noi avem discuții lungi pe tema morții și cred că regretul lui este viața însăși. Viața pe care o împărtășea cu alții, el nu trăia pentru el, era dependent de oameni, dependent de artiști, dependent de dans. Orice muncă o transforma în plăcere și în relație. Indiferent de teatrul la care mergea să lucreze, el își transfera munca într-o relație. Pentru munca lui trăia”.
Cine este Hugo Wolff
Hugo Wolff s-a născut în data de 21 august 1970, la Sbiu, a fost profesor asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (2019-2023), coregraf în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu (1993-2023), fondator şi coordonator al Companiei de Dans Contemporan MICROBIS (1993-2023) și preşedintele coregrafilor din Casele de Cultură ale Studenţilor din România (2006-2023).
Printre creațiile lui coregrafice se numără Romeo și Julieta, Teatru-Dans (2021), Adam si Eva – Dans contemporan (2006), Frida Impresii – Teatru-Dans (2007). Este câştigător a mai multor premii de excelență la festivalurile naţionale şi internaţionale cu Compania de dans Microbis și câștigător al premiului ,,Cel mai bun coregraf” pe anul 2012 în Turcia pentru coregrafia spectacolului „Hamlet“ în regia lui Kemal Basar. A decedat în data 28 august 2023.
Ce a însemnat dansul pentru Hugo Wolff
„Pentru mine dansul înseamnã o continuă căutare. Viaţa de zi cu zi a oamenilor de pretutindeni, cu toate aspectele ei, uneori banale, alteori extraordinare, rădăcinile, tradiţile și aspiraţile acestor oamenl, toate acestea îmi rascolesc imaginaţia și-mi creează o senzaţie de neastâmpăr continuu. Prin dans încerc să-mi salvez libertarea de spirit.
Dansul este o necesitate instinctivă, extraconștientă, este o forma de gândire, este o funcţie tot atât de vitală ca și respiraţia Dansul gândit de mine îmbină toate pornirile, fie ele contradictorii sau complementare: dragostea neliniștea, nostalgia, descumpănirea, încrederea – dar și lipsa de încredere, siguranţa și nesiguranţa orgoliul, scârba, oboseala, umilinţa. Toate acestea mă îndeamnă să concep un nou dans, sắ gândesc un alt mod de exprimare. Cu fiecare dans creat mă redescoper.
Un dans imaginat devine «viu» şi real ca o fiinţă care odată născută va deveni tributară unui domeniu deja exploatat. Odată ce dansul prinde contur, realizez cá acesta cerea sã se nască, pentru că are destinul său. Eu am deschis doar poarta acestei «ființe» care trebuia să se nască, să se dezvolte și să trăiască. Rãdãcinile dansului imaginat de mine sunt adânc înfipte în realitatea fundamentală care este viaţa resimţită în chip diferit.
De aceea, am și imprimat companiei mele o anume elasticitate în abordarea diferitelor dansuri. Astfel, am reușit să includem în registrul larg al dansului modern și contemporan creaţii total diferite ca gen, pornind de la stilizările pe teme ritualice românești și mergând până la dansul cu tentă orientală, dansul-teatru și chiar dansul-simbol de avangardă. Aceasta nu înseamnă că formaţia nu are un stil propriu. Dimpotrivă, stilul nostru se regăsește in tot ceea ce facem, însă mereu sub altă formă”, a scris Hugo Wolff într-un volum aniversar ,,Microbis”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
