15.2 C
Sibiu
vineri, septembrie 26, 2025

FOTO: Operațiunea de salvare a turiștilor de la Bâlea s-a încheiat

Cele mai citite

ACTUALIZARE: Operaţiunea de salvare a turiştilor blocaţi la Bâlea Lac nu a fost una dificilă însă a fost de amploare. Două elicoptere MAI au intervenit pentru a-i coborî pe turişti de pe munte. Deasemenea un om de afaceri din Braşov a făcut cinci zboruri cu avionul său, din proprie iniţiativă şi a coborît mai mulţi oameni. Turiştii care au rămas izolaţi la Bâlea Lac pentru că s-a defectat telecabina au ajuns în siguranţă, medicii de la SMURD le-au evaluat starea de sanatate şi nici unul dintre ei nu au avut probleme.
Telecabina de la Bâlea s-a defectat chiar în timpul unei curse, mai mulţi turişti din Bucureşti se aflau înăuntru iar aceştia au stat suspendaţi în aer, aproape o oră. „Am rămas suspendaţi cu telecabina aproape de capăt. Am stat acolo aproape o oră, suspendaţi. Au spus iniţial că e o pană de curent, se remediază că porneşte generatorul în 2-3 minute, am stat o oră şi apoi am ajuns în sfârşit sus şi s-a constatat o defecţiune mai gravă şi nu am mai putut să coborîm.” a povestit Ionuţ Radu, un turist din Bucureşti
După câteva ore în care au primit tot felul de asigurări că telecabina va fi reparată, turiştii au aflat că nu vor mai putea să coboare şi au rămas acolo peste noapte. „Am intrat şi puţin în panică dar a fost şi o experienţă plăcută. Nu am avut probleme, nu am îngheţat de frig, cazarea a fost foarte bună. A fost puţin dureros când am aflat că nu pot repara telecabina.” a spus Maria Ivan
De dimineaţă, autorităţile s-au mobilizat şi au căutat soluţii pentru ca turiştii, printre care peste 30 de copii, să fie coborîţi de pe munte. S-au cerut astfel două elicoptere de la Ministerul Afacerilor şi Internelor însă salvatorii au avt parte şi de o surpriză, un om de afaceri din Braşov a venit din proprie iniţiativă cu elicopterul său şi a transportat mai mulţi oameni de la Bâlea Lac. „De la IGAV au fost două elicoptere, de la ISU Sibiu au fost cinci autospeciale şi de la Salvamont au fost două autospeciale. S-au făcut cinci transporturi cu elicopterele IGAV şi cinci cu un elicopter privat. Elicopterul a venit din proprie iniţiativă fără a fi solicitat de vreuna din instituţiile angrenate în această activitate. ISU a pus la dispoziţie un cort încălzit, o autospecială pentru victime multiple şi o ambulanţă pentru evaluarea primară a tuturor turiştilor. După evaluare, nici unul nu a avut nici o problemă de sănătate. Copiii chiar s-au bucurat că li s-a prelungit cu o zi vacanţa.” a declarat col Virgil Giurgiu, prim-adjunct al ISU Sibiu
În total, 72 de turişti au rămas blocaţi pe munte după defectarea telecabinei însă patru dintre aceştia au coborît în cursul nopţii cu snowbilele. Ei sunt din Israel şi se grăbeau să ajungă la avion. „În cursul zilei de ieri şi astăzi, patrula Salvamont aflată la Bâlea Lac a monitorizat a monitorizat întreaga situaţie. În cursul nopţii, patru turişti au fost evacuaţi din proprie iniţiativă au fost evacuaţi cu snowmobilele, erau turişti care în dimineaţa asta aveau avion spre ţara lor de origine. Au solicitat unei firme private care a venit şi i-au transportat iar noi i-am îndrumat şi au fost coborâţi în siguranţă.” a declarat Adrian David, şeful Serviciului
Printre turiştii blocaţi la cota 2000 în Munţii Făgăraş se afla şi o familie cu un copil de doar 1 an şi două luni.
LIVE TEXT:
UPDATE Ora 12.20 Operațiunea de coborâre a turiștilor de la Bâlea Lac s-a încheiat. Potrivit ISU, 68 de persoane au fost transportate cu elicopterele în zona localității Cârțișoara. Câțiva turiști au fost coborâți chiar mai jos de Cârșișoara, în apropiere de DN 1. Majoritatea turiștilor nu acuză afecțiuni medicale. Tuturor le este însă frig, în zonă înregistrându-se aproximativ minus 13 grade Celsius.
UPDATE Ora 11.50: Al patrulea transport cu turiști de la Bâlea Lac a ajuns la Cârțișoara, iar oamenii au intrat în cortul încălzit pregătit de către ISU. Cel puțin la prima vedere, toți turiștii par a nu avea probleme medicale, dar sunt evaluați de cătr echipaje SMURD aflate la fața locului.
UPDATE Ora 11.28: Primii turiști au fost coborâți de la Bâlea Lac. Este vorba despre 17 persoane care au intrat în cortul încălzit pregătit de către ISU.
UPDATE Ora 11.20: Autoritățile au anunțat că vor evacua în primul rând copiii. Între turiști se află o familie cu un copil de un an și 2 luni, aceștia urmând a fi primtre primii evacuați.
Restul copiilor au vârste de 14 – 15 ani.
UPDATE Ora 10.54: Primul elicopter a ajuns în zona Bâlea. Aparatul de zbor a pornit pentru a aduce primii turiști.
UPDATE Ora 10.30: ISU a început pregătirea bazei de la Cârțișoara unde se așteaptă coborârea turiștilor rămași blocați la Bâlea Lac. De asemenea cele două elicoptere au pornit deja spre Munții Făgăraș. Unul vine de la Cluj, iar celălalt de la București.
STIRE INIȚIALĂ:
Două elicoptere vor coborî turiștii blocați peste noaptea la Bâlea Lac și-i vor duce în zona localității Cârțișoara unde ISU va monta un cort încălzit.
Comitetul pentru Situații de Urgență s-a reunit, în această dimineață, la sediul Prefecturii Sibiu, iar în urma analizării situației s-a desic solicitarea ajutorului Inspectoratului General de Aviație.
”Două elicoptere vor evacua persoanele din zona Bâlea în zona localității Cârțișoara, unde Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Sibiu va monta un cort încălzit”, anunță reprezentanții ISU
De asemenea, echipaje S.M.U.R.D. vor fi dispuse zona localității Cârțișoara pentru a evalua starea medicală a persoanelor, iar la nevoie, vor asigura transportul acestora la spital.
Până în acest moment defecțiunea apărută la telecabină nu a putut fi remediată.
”Echipa de intervenție lucrează în continuare. Muncitorii nu au putut preciza când se va finaliza intervenția și dacă înlocuirea unei piese va fi sau nu suficientă. Se fac în continuare verificări”, a declarat Leo Klingeis, managerul firmei care administrează telecabina de la Bâlea.
Potrivit acestuia, unii turiști au coborât, în noaptea de marți spre miercuri, cu snowmobilul întrucât trebuiau să ajungă la Aeroport, iar alții au pornit, miercuri dimineața de la Bâlea Lac spre Bâlea Cascadă.
Marți noaptea au coborât patru turiști israelieni.
Între turiștii rămași blocați la Bâlea se numără 34 de copii.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Traficantă de droguri de mare risc din Sibiu, condamnată la închisoare cu executare

O femeie din Sibiu a fost condamnată la cinci ani și jumătate de închisoare cu executare pentru trafic de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect