6.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Două minivacanțe la sfârșit de an pentru români. Vor fi 12 zile libere

Publicitate

Cele mai citite

Angajații din România ar putea avea două minivacanțe la sfârșitul acestui an, în perioada Sărbătorilor de Iarnă.

În acest an, Crăciunul şi Anul nou cad la mijlocul săptămânii, astfel că s-ar putea stabili câteva zile libere în plus, pentru a face punte cu weekendurile.

Cum prima zi de Crăciun cade într-o zi de miercuri, iar a doua zi este liberă de la stat, este posibil să se decidă la nivel guvernamental ca nici vineri, 27 decembrie, să nu se lucreze, pentru a se face legătură cu weekendul, iar românii ar putea avea o minivacanţă de 5 zile.

Şi de Revelion sunt șanse să avem parte de o minivacanță, de data aceasta chiar mai mare, de șapte zile libere, scrie adevarul.ro.

Publicitate

Zilele de 1 și 2 ianuarie, adică miercuri și joi, sunt libere. Legal, rămâne ca Guvernul să aprobe ziua de 3 ianuarie zi liberă și astfel să se creeze punte cu weekendul.

Urmează luni și marți, adică în 6 și, respectiv, 7 ianuarie, de Bobotează și de Sfântul Ioan Botezătorul, când sunt alte două zile libere legal, ceea ce înseamnă o minivacanță de o săptămână în total.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Peste 80 de trenuri vor staționa aproape 5.000 de minute în noaptea de sâmbătă spre duminică în România

Un număr de 81 de trenuri aparţinând tuturor operatorilor de transport feroviar de călători vor staţiona, la nivel naţional,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya