E sărbătoarea Nașterii Domnului. O vreme a colindelor, a obiceiurilor străvechi și noi de a petrece cu cei dragi aceste momente. Însă cum sărbătoreau sibienii această bucurie, de-a lungul vremurilor?
Dr. Andreea Buzaș-Neagoe, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio-umane, este cea care ne va povesti despre tradițiile și obiceiurile de Crăciun ale sibienilor, în urma cercetărilor întreprinse.
În majoritatea satelor se constituiau cetele de feciori (cetele de juni)
„Spiritul sărbătorilor la Sibiu, dar mai ales în zonă, se simțea după Sfântul Nicolae (6 decembrie), când în majoritatea satelor se constituiau cetele de feciori (cetele de juni), își alegeau conducătorii, începeau repetițiile pentru învățarea colindelor și organizarea petrecerilor din timpul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou”, spune cercetătoarea.
Calendarul de ceapă din noaptea Anului Nou
Una dintre tradițiile importante dinaintea Crăciunului era tăiatul porcului, la Ignat, în 20 decembrie. La fel de important era Adusul vinului „de la vale”, din zone viticole precum Țara Secașelor sau Podgoria Târnavelor, în satele din Mărginime lipsind viile. Un ritual mai deosebit, care se practică la Sadu, este Adusul fagului din pădure, moment ce simbolizează voinicia și unitatea junilor satului, o adevărată sărbătoare pentru întreaga comunitate.
„Poate ar merita menționat că mai ales după Crăciun aveau loc o serie de ritualuri și practici divinatorii, de aflare a viitorului, perioada celor 12 zile dintre Crăciun și Bobotează fiind o perioadă expansivă și de voie bună tocmai în ideea ca întreg anul să fie unul cât se poate de bun.
O astfel de practică divinatorie este calendarul de ceapă din noaptea Anului Nou (se presară sare pe 12 foi de ceapă, corespunzând celor 12 luni ale anului, și în funcție de umezeala acumulată de fiecare foaie de ceapă se știe cât de ploioasă va fi luna respectivă), calendar pe care, de altfel, l-am întâlnit desenat și pe meștergrinda unei case de fermier din Muzeul civilizației daneze de lângă Copenhaga”, completează Andreea Buzaș.
Tradițiile locuitorilor din Sibiu dintr-un spațiu multietnic
Zona Sibiului a fost întotdeauna o zonă multietnică (germani, maghiari, evrei, rromi), fiecare etnie având propriile obiceiuri, dar mai împrumutând și unii de la alții. „Preocupările mele vizează aspecte legate de conviețuirea românilor cu sașii, însă în spațiul rural, nu neapărat urban. Cu toate că majoritatea cercetărilor urmăresc evoluția individuală a celor două comunități, iar bisericile și școlile separate mențineau frontierele culturale și identitare între comunitatea românească și cea săsească, pot fi observate nenumărate interferențe.
Legat de perioada Crăciunului, sigur că există schimburi reciproce mai ales în gastronomie, iar în organizarea cetelor de juni se observă influențe din rânduiala săsească, din vecinătățile săsești (Burchenschaft și Brüderschaft), iar ca împrumut concret de la sași la români avem obiceiul bradului împodobit de la începutul secolului XX.
De altfel, Bruderschaft-urile erau organizate într-un sistem piramidal riguros, cu atribuții care depășeau perioada Crăciunului, căci ele se desfășurau adesea pe un an întreg, fiecare ins fiind învestit cu o funcție pe lângă cea de vestitor al nașterii Domnului (sașii cântau cântece de Crăciun în biserică și în familie, nu mergeau din casă în casă ca românii)”, îmi explică cercetătoarea.
Rromii erau cei mai talentați colindători
Dacă vorbim de câteva tradiții ale etniilor din Sibiu, rromii erau cei mai talentați colindători, ei imitau populația dominantă, iar la Avrig, în perioada interbelică, aveau ceată, la fel ca românii.
La sași, sărbătorile de iarnă cuprind perioada de post, imediat după sărbătoarea Sfintei Katharina (26 noiembrie – 23 decembrie), practic adventul cu cele patru duminici până la Crăciun, urmat de pregătirea sufletească prin rugăciune și cântatul în jurul bradului, dar și de obiceiurile și datinile specifice solstițiului de iarnă precum iluminatul turnului bisericii în ajun de Crăciun sau anumite practici magice legate de prosperitate și dragoste.
De Crăciun se introducea în sobă un butuc mare pentru a arde în întregime. Dacă ardea, însemna că odată cu el au ars toate necazurile. Cristbrant (grumpes) – butucul de Crăciun este atestat în Europa încă din 1184. S-a răspândit la toate popoarele. De altfel, etimologia Crăciunului, încă discutabilă, poate fi de origine tracică – caracione, în albaneză însemnând buturugă, termen care duce cu gândul tocmai la buturuga („butucul”) de Crăciun, care „transportă” focul dintr-un an în celălalt, transgresează anii.
„Universul colindei românești este unul dintre cele mai complexe din spațiul european”
Nu există Crăciun fără colinde, nici colinde fără Crăciun. „De Crăciun avem de-a face cu două categorii de texte: în primul rând, colindele tradiționale, axate pe teme specifice lumii rurale, adresate unor categorii sociale (fata de măritat, fecior de însurat, văduva) sau unor meserii (vânător, cioban, plugar etc.) și – abia în al doilea rând – cântecele religioase de Crăciun – axate pe nașterea Domnului, de exemplu: O, ce veste minunată, Trei păstori, Astăzi s-a născut Hristos etc.
Așadar, datină străveche, cu mult anterioară creștinismului, colindatul a fost inițial, se pare, un ritual menit să pună în valoare forța magică a cuvântului, actului, gestului, precum și a armoniei (ritm, melodie) cu rol de a „modela” favorabil noul ciclu calendaristic. Potrivit concepției populare, colindătorii ne apar ca un fel de vrăjitori, „oaspeți buni”, cu puterea de a săvârși miracole, aducând în fiecare casă sănătate și fericire, în acest timp magic („dintre ani”), într-un interval propice urării.
Pe de altă parte, cuvântul colind își are etimologia în latinescul calendae, cu trimiteri la acei calatores, adoratori ai cultului solar mithraic, care colindau teritoriile Imperiului Roman și vesteau, la începutul erei creștine, Dies Natalis Solis Invicti. Este greu să vorbim de colinde principale, ele fiind adresate și ușor personalizate pentru fiecare gazdă în parte. Universul colindei românești este unul dintre cele mai complexe din spațiul european, cu elemente cosmice, mitologice, sociale și creștine, o întreagă mitologie populară.
În acest sens merită atenție cărțile Universul colindei românești de Vasile V. Filip și Tipologia colindelor românești de Monica Brătulescu, iar dacă veți urmări modul în care, spre exemplu, Ioan Bocșa valorifică unele colinde transilvănene, veți înțelege că nu putem numi colind ceea ce mass-media ne livrează, în general, ca fiind colind. Cu colindatul umblă copiii în Ajunul Crăciunului (înainte de asfințitul soarelui) și flăcăii, uneori chiar și bărbații însurați (după ce se înserează). Cetașii primeau colac, cozonac, carne afumată de porc și bani, iar copiii primeau nuci, fructe, colăcei”, povestește sibianca.
Cele mai vechi colinde din spațiul transilvănean
Care este cea mai veche colindă pe care o cunoașteți?, o întreb. „Dacă ar fi să fac apel la memoria afectivă, aș zice că O Tannenbaum (O, brad frumos), primul cântec învățat de la bunica mea paternă, săsoaică din Apoldu de Sus, pe care îl cântam în jurul bradului împodobit, în așteptarea cadourilor de Crăciun și care mi-a fascinat copilăria.
Se pare că a fost scris în Germania, pe la 1500, inițial ca un cântec de dragoste, rescris și tradus în multe alte limbi de-a lungul secolelor și devenit unul dintre cele mai populare cântece de Crăciun. Însă, dacă ar fi să ne gândim la colindele arhaice, nu știu dacă neapărat cele mai vechi, dar unele dintre cele mai frumoase ar fi Colinda leului și Colinda făptuitorului bun, cărora etnologul Ion Taloș, profesor universitar la Köln și Cluj-Napoca, le-a dedicat două monografii substanțiale.
O altă colindă dragă sufletului meu este Cel uncheș bătrân, cunoscută și sub denumirea «Vânătorii preschimbați în cerbi», cu două variante culese de etnomuzicologul Ilarion Cocișiu din județul Sibiu, din Brădeni (1931) și Ruja (1940).
Meritul istoric al descoperirii colindei îi revine, însă, compozitorului maghiar Béla Bartók, primul care a înregistrat pe cilindri de fonograf (în aprilie 1914) două variante din satele Idicel și Urisiu de Sus – județul Mureș. Ceea ce este, poate, cel mai important referitor la parcursul acestui colind îl reprezintă faptul că l-a impresionat pe Béla Bartók în așa măsură încât i-a servit ca sursă de inspirație în compunerea celebrei Cantata Profana.
Pe de altă parte, cele mai vechi colinde din spațiul transilvan sunt amintite de pastorul Andreas Mathesius într-un Memorial de la 1647, în care vorbește de „nelegiuitele lor colinde” (românești) și condamnă practica tineretului român de a umbla în ceată de Crăciun, apoi sunt amintite și de Dimitrie Cantemir, la începutul secolului al XVIII-lea, în «Descrierea Moldovei».”
Ce puneau pe masa de Crăciun sibienii
După cele 40 de zile de post, în care credincioșii mâncau ciorbe de post, fasole frecată (bătută), mălai din făină de porumb, fructe uscate, tocană de ceapă și așa mai departe, începe desfătarea. Preparate tradiționale erau… ale porcului: cârnați, caltaboși, sângerete, piftii etc. Supa de găină cu tăiței nu lipsea de pe nicio masă la Crăciun.
Ciorbele, tocănițele, mămăliga, sarmalele erau feluri de mâncare obișnuite, cele care surprindeau – prin denumire și ingrediente pitorești – fiind mâncărurile gospodinelor săsoaice: combinații inedite de sosuri de fructe și carne, așa-zisa ciorbă de friptură (Brodelawend), găluștele din cartofi (Knodel), lebărvurstul fin condimentat, hecleșul (Hanklich) prezent la orice sărbătoare, turta dulce cu miere, cremeșul. Sigur că bucătăria sibiană a fost și este mult mai complexă, după cum se poate vedea, spre exemplu, consultând o carte excelentă, realizată de Gudrun-Liane Ittu, Constantin Ittu și Ioan Bondrea – Din istoria bucătăriei fine de la Renaștere până în zilele noastre. Repere sibiene.
Și au venit comuniștii…
Regimul comunist a încercat din răsputeri să șteargă din conștiința poporului această sărbătoare, să-l înlocuiască pe Moș Crăciun cu Moș Gerilă, iar bradul de Crăciun să devină pom de iarnă.
„În majoritatea localităților din județ tradițiile au continuat să se practice, mai întâi în virtutea obișnuinței, apoi ca elemente de identitate în vremea naționalismului agresiv specific epocii. Sigur… au mai fost și întreruperi în practicarea unor obiceiuri, motivele ținând de tot felul de contexte, însă un lucru este cert: comunismul a dus la golirea de sens și simbol, la desacralizare, la transformarea tot mai proeminentă a caracterului ritual în cel spectacular”, spune cercetătoarea.
Despre Andreea Buzaș
Andreea Buzaș este absolventă a Facultății de Litere și Arte (Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu), promoția 2007, și doctor în istorie al aceleiași Universități, cu tema Satul tradițional reprezentat în muzeele etnografice în aer liber (2014).
Din 2007, lucrează la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu (Academia Română), având ca domenii de cercetare folclorul, etnografia, etnologia și muzeologia. Principalele teme de interes științific vizează arhivele de folclor și muzeele etnografice în aer liber din România, turismul rural și ecologic, folclorul sașilor din Transilvania.
A publicat studii și articole, recenzii și materiale de popularizare în domeniu și a editat volume precum: Ioan Dicu, Jurnal de front – 1939-1943 (în colaborare cu Ilie Moise, 2010); Ilie Moise – crochiu de colecție (coautor Olga Popa, 2016); Corespondență Ovidiu Bîrlea – Doina Blaga, 2017; Ovidiu Bîrlea – Ion Taloș. Corespondență 1963-1977 (în colaborare cu Ion Taloș, 2017); Din etnologia germanilor din România (coautor Ilie Moise, 2017); „Musa” – implicații naționale: folclor poetic într-o revistă manuscrisă din secolul al XIX-lea (în colaborare cu Virgiliu Florea, 2018); Între ieri și mâine: Ilie Moise, colecționarul (coautor Ana Dumitran, 2025).
Este secretar de redacție al periodicului „Studii și comunicări de etnologie”. A participat la cercetări de teren interdisciplinare în județele Arad, Hunedoara și Sibiu. Membră a Asociației de Științe Etnologice din România și a Asociației Muzeului de Etnografie din Viena.
Foto deschidere: Ceata Junilor din Mag (1970)
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
