Drumul Național 14 în interiorul municipiului Mediaș va fi modernizat în momentul în care Apa Târnavei Mari își va finaliza lucrările de investiții în zonă și după ce operatorul de transport local din oraș, Meditur, va finaliza un proiect cu fonduri europene. Este promisiunea primarului din Mediaș, Gheorghe Roman, care a făcut unele considerații asupra stării Drumului Național 14 în interiorul orașului. Edilul șef al municipiului a explicat că lucrările derulate în toamna anului trecut au fost unele de întreținere și a punctat faptul că modernizarea celor aproximativ 7 kilometri de drum din interiorul Mediașului va începe după finalizarea investițiilor care vor fi derulate de către Meditur și Apa Târnavei Mari. Mai mult, Roman a promis că atâta timp cât va fi primar, respectivul tronson de drum va fi circulabil. „Drumul Național 14 este un drum cu probleme foarte mari. Drumul Național 14, așa cum este el acum, nu face față traficului greu. Este un lucru pe care trebuie să îl înțelegem și să îl acceptăm. Anul trecut noi am executat lucrări de întreținere a drumului, și nu de modernizare. Este clar pentru toată lumea că 4-5 centimetri de covor asfaltic nu vor reuși niciodată să susțină zecile de tone care circulă pe el. Așa cum am spus și atunci când am început lucrările de întreținere pe Drumul Național 14 în interiorul orașului, o spun și acum: pe DN 14, de-a lungul timpului, va trebui să mai facem intervenții și vom face intervenții până când vom trece efectiv la modernizarea lui. Această modernizare nu este posibilă în momentul de față și nu este posibilă pentru că Apa Târnavei Mari încă mai are de executat unele investiții în aceea zonă și pentru că societatea de transport Meditur încearcă să deruleze un proiect european în această perioadă și eu sper să îl și câștige. Le transmit tuturor că vom face tot ce ține de noi pentru ca acel drum să fie circulabil și cred că fiecare trebuie să ne amintim că așa cum este el acum este mult mai circulabil decât a fost acum un an, acum 5 ani, acum 10 ani sau chiar 20 de ani. Promisiunea mea este aceea că drumul va fi circulabil și că atâta timp cât eu voi fi primar nu ne va mai râde nimeni când va mai trece prin Mediaș”, a spus Gheorghe Roman.
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Mâine începe Festivalul Național „Ioan Macrea”. Nume mari ale folclorului românesc vor ajunge la Sibiu
Mâine se ridică, din nou, cortina peste unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate folclorului românesc: Festivalul Național „Ioan...
Articolul precedent
Articolul următor




