4.1 C
Sibiu
joi, decembrie 4, 2025

După o ceartă cu iubitul și cu alcoolemie uriașă, o tânără din Cisnădie s-a urcat la volan. Unde s-a oprit cu mașina

Cele mai citite

O tânără din Cisnădie s-a oprit cu mașina într-un sens giratoriu după ce s-a certat cu iubitul și s-a urcat la volan beată.

Astfel, polițiștii din Cisnădie au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că un autoturism ar fi acroșat o bordură a sensului giratoriu situat pe strada Grigore Ionescu, din orașul Cisnădie.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată o localnică în vârstă de 26 de ani, care a declarat verbal că a consumat alcool, iar pe fondul unor neînțelegeri cu concubinul, s-a urcat la volanul autoturismului și în timp ce conducea pe strada Grigore Ionescu, în apropierea sensului giratoriu din apropierea unei societăți comerciale, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi acroșat o bordură, provocând avarii la nivelul anvelopelor mașinii.

S-a procedat la testarea alcoolscopică a conducătoarei auto, valoarea indicată de aparat fiind 1,50 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind însoțită la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Publicitate

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, a precizat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

George Simion îndeamnă românii la violențe: „Am îndemnat oamenii să iasă în stradă în liniște. Vedem că nu a mers cu liniștea”

Președintele AUR, George Simion, a trecut de o "linie roșie" în privința declarațiilor politice și trece la îndemnuri explicite...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect