5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

„Educația o salvați, numai dac-o finanțați” au strigat studenții sibieni la protestul de astăzi

Cele mai citite

Aproximativ 1000 de studenți au participat la un marș de protest prin care au cerut 6% din Produsul Intern Brut al României pentru educație. La protest au participat și profesori, membri ai Sindicatului Cadrelor Universitare din Sibiu. Aceștia au mărșăluit în spatele studenților, fără să strige lozinci, însă arătându-și sprijinul acordat. Protestul s-a desfășurat fără incidente.

 

Publicitate

Studenții s-au întâlnit astăzi la ora 14, la Facultatea de Inginerie, deciși să schimbe ceva. „Protestul de astăzi are ca scop promovarea legii și implementarea ei, practic tot ceea ce cerem noi este să se respecte legea. Din punctul meu de vedere este mai mult decât penibil ca într-o țară europeană oamenii să înceapă să protesteze pentru aplicarea unei legi. Mai mult decât atât, aplicat pe Universitatea noastră bugetul a scăzut cu 33% față de anul trecut și toate cele 9 facultăți sunt pe deficit bugetar și practic supraviețuirea e strâns legată de promisiuni de fonduri pe care o să le primim. Dacă situația o să continue în direcția aceasta o să ajungem să închidem mai multe dintre specializări, chiar facultăți. Pe lângă toate acestea tot ce ține de taxe, cantină, tot vor crește și noi deja în Sibiu avem cele mai scumpe cămine din întreaga țară”, spune Alexandru Paranțuc, student în anul 1 la Inginerie. El a mai precizat că, pe lângă mitingul de astăzi, studenții doresc să înceapă dezbateri publice, la care să fie invitați parlamentari, iar aceștia să le explice situația.

„Vor să scadă taxele, pentru că au crescut foarte mult în ultimii ani, vor condiții mai bune atât în cămin, cât și în sălile de laborator, în sălile de curs, vrem burse mai mari, pentru că bursele sunt indecente în momentul de față, atât cele sociale cât și cele de studiu. Avem cele mai mici burse la nivel național. Profesorii nu sunt suficient de bine motivați din punct de vedere financiar și automat de afectează pe noi. Câminele le avem foarte scumpe și vrem să scadă, pentru că nu a mai crescut finanțarea de bază, ba din contră a scăzut. Nu au mai fost modernizate căminele din 2008, decât cu mari eforturi și foarte puțin. Vrem să dispară și taxele ilegale care sunt la nivel național și să avem și noi beneficii ca alți studenți din Timișoara de exemplu, care au transport în comun gratuit, Clujul are acealeași facilități internet gratuit au mulți studenți, pe când noi nu avem în cămin această  facilitate”, spune Cristian Buzea, președintele Asociației Studențești SOLIDUS de la Facultatea de Inginerie. 

„Nu putem compara o economie care se face cu câțiva lei față de o economie de calitate. Nu se poate face învățământ, mai ales învățământ ingineresc în care să ai 20 de studenți în laborator. Cum scot eu un inginer care trebuie să aibă niște aptitudini, să zic, practice cu 20 sau 25 de studenți”, spune și Anca Șipos, lider de sindicat pe Universitate.

 De la Inginerie, protestatarii au mers pe Bulevardul Victoriei spre Bulevardul Nicolae Bălcescu, oprindu-se în cerc, în centrul Pieței Mari din Sibiu. Acolo au făcut un 6% din cărți, punctând astfel esența protestului de astăzi. Pe tot drumul parcurs de studenții protestatari s-au auzit lozinci precum „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne finanțați educația noastră”, „Vrem o școală pentru toți, nu guvern de mafioți” sau „Veniți cu toții să strigați tare, că educația nu este de vânzare”. Studenții au strigat plini de elan și însuflețiți de dorința de a schimba ceva. Pe bulevardul Nicolae Bălcescu au fost priviți și fotografiați de curioși, unii aprobând protestul lor, alții arătându-se nemulțumiți. „Să meragă să muncescă. Să nu mai piardă timpul prin baruri și la păcănele”, le-a strigat un taximetrist. Un alt privitor, îmbrăcat în straie populare specifice zonei Sibiului, aflat pe pietonală le-a cântat studenților din clarinet „Așa-i românul” și melodia lui Dumitru Fărcaș, „Fecioreasca de pe Mureș”.     

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Premiu important pentru un tânăr din Șeica Mare la un festival național

Un tânăr sibian, Ovidiu Alexandru Stan a câștigat premiul III la Festivalul Național „VOICES” desfășurat la Alba Iulia.Ovidiu Alexandru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect