Medieșeanul Darius Olaru este pe cale să devină cel mai valoros fotbalist sibian din istorie. Naționala joacă, marți, 2 iulie, în faza optimilor la Euro 2024 din Germania, cu Țările de Jos, iar în cazul calificării în sferturile de finală ale competiției, Darius Olaru va obține cea mai mare performanță din istorie pentru fotbalul sibian.
Niciodată județul Sibiu nu a dat un fotbalist care să atingă un sfert de finală de campionat european sau mondial cu Naționala României. Până acum cele mai importante performanțe au fost realizate cu Naționala de către Michael Klein și Radu Niculescu. Aceștia au jucat optimi de finală la campionatele mondiale din Italia 1990, respectiv Franța 1998. Performanțele obținute de cei trei fotbaliști sibieni de-a lungul timpului sunt extrem de onorante pentru comunitatea fotbalistică din județ, cu atât mai mult că județul Sibiu nu a dat un număr însemnat de jucători sub Tricolor.
Medieșeanul Darius Olaru continuă seria performanțelor importante obținute cu Naționala României, în condițiile în care în 2019 a jucat semifinalele Campionatului European U 21 din Italia și San Marino. Practic, mare parte din echipa care a făcut istorie în fotbalul românesc atunci la tineret se află acum în Germania la Euro 2024. Între timp, Darius Olaru a devenit cel mai bine cotat fotbalist din campionatul intern, valoare de piață 7 milioane de euro, este căpitanul lui FCSB și a cucerit titlul de campion național în sezonul trecut cu echipa lui Gigi Becali. O performanță istorică a Generației de suflet la ediția din acest an a Euro 2024 îi poate ridica și mai mult cota fotbalistului medieșean, putând să prindă un transfer în străinătate.
Darius Olaru a devenit cel mai selecționat jucător sibian după Michael Klein, în ultimii 35 de ani
Mijlocașul de 26 de ani a evoluat într-o singură partidă la Euro 2024, împotriva Belgiei, cel mai puternic adversar din grupa Naționalei. A jucat 22 de minute, evoluând în nota echipei. România s-a calificat în optimi, câștigând grupa din care a făcut parte, alături de Belgia, Ucraina și Slovacia. Performanța Naționalei este cu atât mai meritorie, cu cât este cotată de specialiștii drept una dintre cele mai modeste naționale de la Euro, luând criteriul cotelor de piață ale fotbaliștilor. Selecţionata României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, din postura de câştigătoare a Grupei E, după 1-1 (1-1) cu Slovacia, miercuri seara, pe Frankfurt Arena. Tricolorii au trecut pentru a doua oară de faza grupelor, după ediţia din 2000 din Belgia și Olanda, însă acum au reuşit să termine pe primul loc.
După evoluția din meciul cu Belgia, Darius Olaru a ajuns la 19 prezențe în tricoul Naționalei, acesta depășindu-l în acest an pe Radu Niculescu, care are 15 selecții la Națională. Sibianul cu cele mai multe selecții la lotul național rămâne Michael Klein, care a strâns 90 de prezențe în Națională în anii 80 și 90. Practic, acesta este podiumul celor mai selecționați fotbaliști sibieni, dacă avem în vedere perioada de după Revoluția din 1989.
Cine este Darius Olaru
Darius Olaru este născut în 3 martie 1998, la Mediaș, și este mijlocaș ofensiv. A început fotbalul la CSȘ Mediaș, unde a jucat 3 ani, în perioada 2008 – 2011, apoi a făcut pasul spre Gaz Metan Mediaș, cea mai longevivă și valoroasă echipă de fotbal a județului Sibiu. A jucat la juniorii echipei până în 2015, apoi a intrat în atenția conducătorilor clubului, care l-au chemat la echipa mare a Gazului. În 2020 a venit transferat la FCSB, iar cariera sa a luat-o pe partea ascendentă. Darius Olaru a debutat pentru Gaz Metan Mediaș în 29 august 2015, în partida cu UTA, din deplasare, câștigată de medieșeni cu 2-1. În acel moment, Gaz Metan era în liga secundă. Atât echipa, cât și fotbalistul medieșean se aflau în plină forma sportivă, Gaz Metan reușind în sezonul următor o nouă promovare în Liga 1. A debutat în Liga 1 în 19 septembrie 2016, în victoria Gazului Metan în fața formației Astra Giurgiu, la acel moment campioana României. Tot în aceeași ediție de campionat a Ligii 1, mai precis în luna mai, pe final de campionat, a reușit să marcheze și primul gol pentru formația medieșeană în meciul câștigat cu Concordia Chiajna.
La începutul anului 2018, Olaru a semnat un precontract cu FCSB, dar mutarea a eșuat din cauză că cluburile nu s-a înțeles asupra valorii de transfer. În luna mai a anului următor, FCSB și-a arătat din nou interesul, iar transferul s-a realizat. La acel moment, FCSB a făcut o ofertă mai bună decât CFR Cluj pentru transferul lui Olaru. Acesta a fost prezentat, oficial, ca jucător al FCSB, pe 7 ianuarie 2020 și i s-a atribuit tricoul cu numărul 27. Prima sa apariție pentru roș-albaștrii a fost într-o înfrângere cu 0-1 în fața CFR Cluj, pe 2 februarie, iar patru zile mai târziu a marcat primul gol, într-o victorie cu 2-1 în fața echipei Voluntari.
După încheierea primului său sezon complet la club, perioadă în care a jucat 30 de meciuri și a marcat de șapte ori în Ligă, Olaru a fost numit în echipa sezonului din Liga I 2020-21 de către Liga Profesionistă de Fotbal. În campania 2023-2024, Darius Olaru a marcat 15 goluri, în 36 de meciuri din ligă, iar FCSB a câștigat primul său titlu național în nouă ani. Totodată, fotbalistul medieșean are două participări cu naționala U21 la campionatele europene din 2019 și 2021.
Firesc, a venit convocarea la echipa națională. În urma evoluțiilor bune la club în timpul sezonului 2020-21, Mirel Rădoi, care între timp a fost promovat selecționer la echipa națională de seniori, i-a oferit șansa debutului sub Tricolor în 2 iunie 2021, într-o înfrângere 1–2 în fața Georgiei, într-o partidă amicală. De atunci, prezențele la națională au fost constante. Darius Olaru a strâns șase meciuri în preliminariile lui Euro 2024 Germania, intrând, în principal, din postura de rezervă. România a terminat grupa pe primul loc.
Radu Niculescu a ajuns in optimi cu Naționala la Campionatul Mondial din Franța 1998
Până la performanța realizată de Darius Olaru la EURO 2024, ultimul fotbalist sibian care a scris istorie la echipa națională a fost Radu Niculescu. Acesta a ajuns cu naționala României în optimi la Campionatul Mondial din Franța 1998. Atunci, România a fost eliminată de Croația.
Cea mai bună perioadă din carieră a avut-o la FC Național, club pentru care a marcat de 53 de ori în 125 de meciuri jucate. Debutul lui Radu Niculescu în echipa naţională s-a produs pe 13.02.1994, într-un amical cu Statele Unite ale Americii. Fostul atacant are 15 meciuri jucate pentru Naționala României. Acesta a fost în lotul României la CM 1998 și a jucat în partidele împotriva Columbiei (din faza grupelor, câștigată cu 1-0) și Croației (din optimi, pierdută cu 0-1). De altfel, acela a fost și ultimul Campionat Mondial la care România a participat. Radu Niculescu a făcut pasul spre fotbalul european de top în jurul vârstei de 30 de ani, când a fost transferat de antrenorul Mircea Lucescu la Galatasaray Istanbul. Momentul de vârf al carierei a fost golul marcat în poarta lui Liverpool, în grupele Ligii Campionilor.
În cele 15 partide pentru Națională a marcat două goluri. Este vorba despre două partide amicale cu Bolivia (3-0), în 1994, pe stadionul Ghencea, și cu Moldova (5-1), în 1998, la Ploiești. Meciul de la Ploiești a avut loc chiar înaintea plecării Naționalei la Campionatul Mondial din Franța 1998.
Trebuie spus că Radu Niculescu a fost foarte aproape să prindă lotul Naționalei și pentru Campionatul Mondial din 1994, din SUA, când România s-a calificat în sferturi. Atunci Generația de Aur a realizat cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc. În locul său a fost preferat atacantul brașovean Marian Ivan, de către selecționerul Anghel Iordănescu. Atunci, Radu Niculescu evolua pentru FC INTER Sibiu.
Radu Niculescu
– s-a născut pe 2 martie 1975, la Sibiu
– 1.83 cm, 75 kg, atacant
– selecţionat la naţionala de tineret de la FC INTER Sibiu
– debutul în fotbal l-a făcut la Şoimii Sibiu, pentru care jucat timp de un sezon, între 1989 şi 1990
Echipe: Şoimii Sibiu (1989-1990), Inter Sibiu (1990-1994, 1995), Dinamo (1994), „U” Craiova (1995), FC Naţional (1995-1998, 1998-2000, 2001, 2004), Rapid (1998), Steaua (2000-2001, 2003), Galatasaray (2002), Ankaragucu (2003), Changchun Yatai (2004)
– ca fotbalist, a jucat pentru echipe de club în Cupa UEFA, Cupa Cupelor şi Liga Campionilor
– În Liga I a marcat 76 de goluri în 222 de meciuri
– palmaresul lui Radu Niculescu numără 3 titluri de campion: cu Rapid, cu Steaua şi cu Galatasaray
– debut în Liga 1, 16 iunie 1991, FC INTER Sibiu – FCM Progresul Brăila 4-0
– a participat cu naţionala la Campionatul Mondial din Franţa 1998
Michael Klein – în optimi la Campionatul Mondial din Italia 1990
Mișa Klein s-a născut în Amnaș, lângă Săliște, însă a părăsit localitatea natală de mic, ca urmare a slujbelor obținte de părinții săi la Combinatul Siderurgic de la Hunedara. A început fotbalul la Corvinul, după care a plecat la Dinamo. Michael Klein (n. 10 octombrie 1959, Amnaș, județul Sibiu – d. 2 februarie 1993, Krefeld, Renania de Nord-Westfalia) a fost fotbalist de etnie germană. A jucat la echipele de club Corvinul Hunedoara, Dinamo București și KFC Uerdingen 05. În septembrie 1981 a debutat în echipa națională a României, pentru care a jucat în 90 de partide și a marcat 5 goluri.
Ultima dată a jucat în echipa națională a României în noiembrie1991. Stadionul echipei Corvinul Hunedoara poartă astăzi în memoria lui Michael Klein numele său, iar în centrul orașului este un bust de comemorare din bronz. Două trofee a câștigat Klein, ambele cu Dinamo: titlul de campion și Cupa României, în 1990. Tot alături de „câini” a ajuns în semifinalele Cupei Cupelor, ediția ’89-’90. A participat cu Naționala la Euro 1984 din Franța și la Campionatul Mondial din Italia 90. La Euro 84, a jucat 3 partide ca titular: 1-1 cu Spania, 1-2 cu RFG, 0-1 cu Portugalia, iar în Italia 90 a evoluat în 4 meciuri titular: 2-0 cu URSS, 1-2 cu Camerun, 1-1 cu Argentina, 0-0 (4-5 pen) cu Irlanda. În 1990, România a ajuns în optimile de finală.
Palmares Michael Klein (GSP.ro)
- A făcut junioratul la Corvinul Hunedoara (’73-’77)
- A debutat în Divizia A pe 24 august 1977, în partida Corvinul – FC Argeș 2-2
- Ca senior, a evoluat la: Corvinul (august 1977 – iunie 1978, ianuarie 1979 – decembrie 1988), Aurul Brad (Liga 2, iulie – decembrie 1978), Dinamo București (ianuarie 1989 – septembrie 1990), Bayer Uerdingen (Germania, septembrie 1990 – februarie 1993)
- Ultima apariție în „A”, pe 2 septembrie 1990: Jiul – Dinamo 1-2
- Meciuri / goluri în primul eșalon din România: 322 / 36
- Meciuri / goluri în 1. Bundesliga: 37 / 0
- Meciuri / goluri în 2. Bundesliga: 25 / 0
- Meciuri / goluri în cupele europene: 13 / 2
- Meciuri / goluri în naționala de seniori: 90 / 5
- A decedat pe 2 februarie 1993
- 283 de jocuri a strâns Mișa în tricoul Corvinului pe prima scenă, locul 4 all-time în istoria grupării hunedorene
- Klein și Mircea Rednic au fost singurii tricolori integraliști în toate partidele jucate de România atât la Euro 1984 (selecționer Mircea Lucescu), cât și la Coppa del Mondo 1990 (selecționer Emerich Ienei)
Situația convocărilor la Echipa Națională a lui Darius Olaru (transfermarket.ro)