7.9 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Evenimente tradiționale în Sadu: miercuri, tocana porcului

Cele mai citite

În comuna Sadu a fost aprobat calendarul evenimentelor ce se vor desfășura în perioada noiembrie – decembrie 2017 . De desfășurarea lor se vor ocupa reprezentanții Primăriei Sadu, alături de Ivan Valentin Dumitru Ioan, primarul comunei.  Astfel, în perioada următoare, vor avea loc mai multe acțiuni culturale și tradiționale:

  • 29 noiembrie 2017, ora 9:00 – Obiceiul tradițional de Tăiatul porcului, însoțit de nelipsita Tocană a porcului,
  • 30 noiembrie 2017, ora 9:00 –  Hramul bisericilor din Sadu,
  • 30 noiembrie 2017, 12:30 – Monumentul eroilor depuneri de coroane și alocuțiuni cu ocazia Zilei Naționale a României,
  • 30 noiembrie 2017, ora 14:00 – Căminul Cultural Sadu prezentarea spotului de promovare turistică a comunei Sadu,
  • 6 decembrie 2017 aprinderea iluminatului festiv de sărbători, întâlnirea cu Moș Nicolae, sărbătorirea celor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, alegerea cetelor de juni (Ceata Mare și Ceata Mică)
  • 17 decembrie 2017 spectacol de colinde și Ridicatul fetelor
  • 23 decembrie 2017 adusul fagului de către cetele de juni.
  • 24 decembrie 2017 Colindul cetelor de juni
  • 26 decembrie 2017 Colindul junilor la cele două biserici ortodoxe din Sadu, colindatul la primar cu vadra de vin.

Informații suplimentare se pot afla accesând www.sadu.ro , pagina de Fb a comunei sau la telefon 0269 568 119 .
Sadu


 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Casă în flăcări în Veștem. Două echipaje de pompieri intervin rapid

Pompierii sibieni intervin de urgență, luni dimineața, în localitatea Veștem pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect