La Copșa Mică avut loc astăzi un exerciţiu de intervenţie în caz de alunecare de teren, pe baza schemei de alarmare a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă condus de primarul oraşului, Daniel Tudor Mihalache.
Locul ales pentru desfăşurarea operaţiunii a fost strada Dealului care este predispusă la astfel de situaţie de urgenţă, în același loc producandu-se anul trecut o alunecare de teren destul de serioasă.
La acțiune au luat parte membri CLSU, SVSU, SMURD și Poliţia Locală, sub coordonarea reprezentanţilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu.
Scopul exerciţiului a fost unul de perfecţionare a deprinderilor tuturor factorilor implicaţi în acest tip de intervenţie, cunoaşterea semnalelor de alarmare şi antrenarea populaţiei pentru asigurarea propriei protecţii, a animalelor şi a bunurilor materiale în caz de dezastru.
Comunitatea locală din Copşa Mică acordă o mare atenţie acţiunilor de prevenire şi instruire a cetăţenilor cu privire la modul de acţiune în cazuri de urgenţă, tema alunecării de teren aleasă de această dată fiind una extrem de posibilă în această zonă cu terenuri nisipoase şi cu precipitaţii destul de însemnate.
Operaţiunea s-a desfăşurat conform „Planului de apărare în cazul producerii unui dezastru specific: cutremur sau alunecare de teren”, cu rezultate apreciate pozitiv de către reprezentanţii I.S.U. Sibiu, astfel că populaţia oraşului Copşa Mică se poate baza pe capacitatea de intervenţie a autorităţilor locale în eventualitatea apariţiei unui astfel de eveniment nedorit.




