În primele 6 luni ale anului 2024, polițiștii au intervenit la 1635 cazuri de violență domestică, cu 640 mai multe față de aceeași perioadă a anului 2023.
Majoritatea intervențiilor au fost efectuate ca urmare a sesizărilor formulate prin 112, aproximativ 89% din total.
Din totalul de 1635 de intervenții, 622 au avut loc în mediul urban și 1013 în mediul rural.
„Din cele 1.635 intervenții ale polițiștilor la cazurile de violență domestică, 404 au fost cu risc iminent.
În privinţa modalităţii de protejare a victimelor violenţei domestice, în cele 404 cazuri stabilite în urma aplicării formularului de risc ca fiind cu risc iminent, s-au emis 140 ordine de protecție provizorii, 74 în mediul urban și 66 în mediul rural.
Dintre acestea, 62 au fost transformate în ordine de protecție. În 264 de cazuri victima a refuzat emiterea ordinului de protecție provizoriu.
Totodată, în urma celor 1.635 intervenții ale polițiștilor la cazurile de violență domestică au fost înregistrate 428 de infracțiuni, ponderea cea mai mare fiind deținută de loviri, amenințare și abandon de familie.
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu se aplică monitorizarea electronică în sistem – pilot.
În primul semestru al anului 2024, măsura obligării agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, prevăzută de Legea 217 din 22 mai 2003 (republicată) pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, a fost dispusă în cazul a 23 de ordine de protecție provizorii emise de organele de poliție și 15 ordine de protecție emise de instanțele judecătorești”, explică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.