2.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 24, 2025

Cătălin Căbuz, al treilea cel mai bun portar al Superligii

Cele mai citite

Portarul echipei sibiene Hermannstadt, Cătălin Căbuz, a fost ales al treilea cel mai bun portar din SuperLiga România. „Premiul Helmut Duckadam” a fost acordat lui Ștefan Târnovanu, portarul FCSB.

Apărătorul „Jobenelor” a primit 3959 de voturi din partea tuturor celor care s-au implicat în această competiție.

Regulamentul competiției

Potrivit DigiSport, în 1 aprilie 2025, ziua în care Helmut Duckadam ar fi împlinit 66 de ani, și până pe 4 mai, la ora 23:59, cititorii au putut vota portarul favorit din SuperLigă, iar miercuri, 7 mai, a fost înmânat premiul câștigătorului.

Publicitate

Conform regulamentului, voturile cititorilor reprezintă 50%, în timp ce restul de 50% vin din alegerile specialiștilor Digi Sport alături de cele ale jurnaliștilor din redacție.

„Este un nume cu o rezonanță deosebită și aceasta este moștenirea lui de care a avut foarte mare grijă atât timp cât a fost în viață. Și-a dorit mereu ca numele să nu-i fie pătat în niciun fel pentru că acesta rămâne după el, sunt sigură că știe. Și mi-am promis că voi avea grijă de acest nume în continuare. Să-l port cu mândrie, să nu-l dezamăgesc și să fac lucruri pentru a-i păstra în continuare vie amintirea”, a explicat Alexandra Duckadam pentru DigiSport, cea care i-a fost alături marelui portar în ultimii 17 ani, în cea de-a doua căsnicie. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Clinica DERMATOP – Sănătatea și frumusețea pielii tale, pe mâinile profesioniștilor, în inima Sibiului

De peste două decenii, Clinica DermaTop Sibiu reprezintă un pilon de încredere în medicina dermatologică și estetică din regiunea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect