16.3 C
Sibiu
miercuri, iunie 4, 2025

Update: Femeie însărcinată în 6 luni şi mamă a 6 copii, omorâtă în bătaie de propriul soţ

Cele mai citite

O femeie în vârstă de 31 de ani din satul sibian Buzd, însărcinată în şase luni, a fost omorâtă în bătaie de propriul soţ.  Nenorocirea s-a petrecut luni dimineaţă, când bărbatul a bătut-o pe femeie până a lăsat-o inconştientă. Totul a pornit de la  o discuţie contradictorie, moment în care soţul ucigaş a început să-şi lovească soţia cu mâinile, picioarele şi tot ce a prins  în jur până a lăsat-o fără suflare. A fugit apoi la un vecin şi l-a rugat să cheme o ambulanţă, spunând că soţia a căzut pe  scări.

banner
banner
banner

Un echipaj SMURD a sosit de îndată la faţa locului şi a transportat-o pe femeie la Spitalul Municipal din Mediaş. În  momentul în care a fost preluată de asistenţii medicali din cadrul Centrului de Primiri Urgenţe, aceasta era deja în stop  cardio-respirator şi în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, nu a mai putut fi salvată. Abia după efectuarea autopsiei,  medicii legişti şi-au dat seama că femeia a fost bătută, descoperind pe corpul acesteia mai multe leziuni interne.

Din nefericire, au rămas şase copii minori, trei fete şi trei băieţi, cu vârste cuprinse între 1 şi 15 ani. Cumnata femeii ucise  spune că este decisă să aibă grijă de copii, să-i ducă în oraşul Lugoj unde locuieşte, astfel încât aceştia să nu fie  despărţiţi şi să crească împreună.

Urmează ca Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să demareze o anchetă, pentru a stabili în grija  cui vor rămâne cei şase minori. 

„În data de 21 octombrie, la ora 09:30, un echipaj SMURD s-a prezentat cu o pacientă în vârstă de 31 de ani. În momentul  prezentării la Centrul de Primiri Urgenţe se afla în stop cardio-respirator. S-au încercat manevrele de resuscitare fără  succes şi a fost declarată decedată”, ne-a spus medicul primar chirurg Bogdan Burghelea, managerul Spitalului Municipal  Mediaş.

„Este vorba despre o infracţiune de omor calificat şi deosebit de grav, comisă în dimineaţa zilei de 21 octombrie, în  localitatea Buzd din judeţul Sibiu, în familia lui Cercea Gheorghe. În dimineaţa respectivă, o discuţie contradictorie, o  altercaţie între soţi, soldată cu exercitarea unor acte de violenţă asupra soţiei: lovituri, pumni, picioare şi alte obiecte  contondente, inclusiv în zona abdominală. În urma violenţelor a suferit o leziune traumatică gravă, respectiv o ruptură de  splină, care i-a fost fatală”, ne-a spus procurorul criminalist Ioan Boţoc din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul  Sibiu.

Bărbatul a fost astăzi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, este cercetat pentru omor calificat deosebit de grav şi riscă o pedeapsă între 25 şi 30 de ani, sau pedeapsă pe viaţă.

Update:

Ucigaşul femeii, Cercea Gheorghe, a fost astăzi arestat pentru 29 de zile. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au formulat propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav.

 

 

 

 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Tursib anunță devieri, miercuri, pe unele trasee

Miercuri, 4 iunie, în intervalul orar 9-11, ca urmare a unor lucrări la rețeaua de iluminat public, se va...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect