1.3 C
Sibiu
joi, aprilie 10, 2025

FITS 2024: despre prietenie, spectacole și bilete

Cele mai citite

Astăzi, 18 aprilie, la Sibiu, a avut loc conferința de presă în care s-a prezentat programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie. FITS are loc în perioada 21 iunie – 30 iunie.

Tema din acest an, PRIETENIE, evidențiază importanța legăturilor interumane care au fost fundamentale pentru dezvoltarea Festivalului de-a lungul celor 31 de ani de existență.

„Cum bine știți, Sibiul a reușit prin Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu să creeze o prietenie fără precedent. Și nu întâmplător, tema Prietenie a venit după sărbătoare de 30 de ani a festivalului, arătând că, iată, dezvoltare este posibilă chiar și atunci când ai senzația că nu mai ai cum să treci niște limite”, a declarat Constantin Chiriac.

Biletele nu se vor scumpi

Constantin Chiriac a confirmat menținerea prețurilor biletelor la același nivel cu edițiile anterioare, în ciuda creșterii exponențiale a costurilor, în special în domeniul logistic. Astfel, prețurile biletelor pentru eveniment rămân constante, cuprinse între 30 și 150 de lei, la fel ca în anul 2022, inclusiv oferind reduceri pentru diverse categorii de participanți.

Noi personalități pe Aleea Celebrităților

În cadrul festivalului, Constantin Chiriac a anunțat și cei șapte distinși care vor fi onorați cu stele pe Aleea Celebrităților. Actorii, regizorii, coregrafii și autorii vor fi celebrați la Sibiu și vor rămâne parte din istoria Festivalului, alături de cei 63 de artiști deja distinși pe Alee.

Printre personalitățile respective se numără: actorul american John Malkovich, regizoarea germană Susanne Kennedy, coregrafa belgiană Anne Teresa De Keersmaeker, regizorul de teatru și președintele Comitetului Internațional al Jocurilor Olimpice de Teatru, Theodoros Terzopoulos, actrița de film de renume mondial Isabelle Adjani, regizorul de origine română David Esrig și Jon Fosse, unul dintre cei mai apreciați autori ai momentului, distins în 2023 cu premiul Nobel pentru literatură.

Spectacole și bilete

Vineri, 19 aprilie, începând cu ora 12:00, se vor pune în vânzare biletele pentru spectacolele indoor şi online. Iată câteva dintre cele mai importante spectacole care vor fi parte din FITS31:

În singurătatea câmpurilor de bumbac, spectacol în regia lui Timofey Kulyabin, cu John Malkovich şi Ingeborga Dapkūnaitė pe 26, 27 şi 28 iunie la Fabrica de Cultură.

Freamătul sufletului, un spectacol cu starul cinematografiei franceze, Isabelle Adjani, într-un rol de excepţie la Filarmonica de Stat Sibiu pe 26 iunie.

ANGELA (o buclă în timp), un spectacol îndrăzneţ realizat de una dintre cele mai apreciate personalităţi din teatrul german, Susanne Kennedy, la Fabrica de Cultură pe 28 şi 29 iunie.

Not once, o instalaţie video realizată de doi artişti uriaşi ai lumii: Mikhail Baryshnikov și Jan Fabre. 5 performance-uri video programate în fiecare zi, pe toată durata festivalului.

Afrodita şi eliberarea lumii (un vodevil muzical grecesc) un spectacol în premieră mondială realizat de The Actor’s Gang, compania condusă de Tim Robbins. 3 reprezentaţii la Filarmonica de Stat Sibiu pe 21 şi 22 iunie.

Trezirea, un alt spectacol prezentat în premieră mondială la Sibiu, realizat de Pippo Delbono împreună cu Emilia Romagna Teatro, pe 21 şi 22 iunie.

Alice, un spectacol de dans contemporan adus de compania B.Dance din Taipei, pe 24 şi 25 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Sol invictus, un spectacol de dans contemporan al companiei franceze Herve Koubi pe 26 şi 27 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Circ în stil african, de la compania Cirque Kalabanté, o coproducţie Canada – Guinea, pe 28 şi 29 iunie la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Carpaţii ca nişte pete pe pielea mea, un spectacol de la Burgtheater în regia Mirei Stadler pe un text pentru care autorul Thomas Perle a primit în 2019 Premiul Retzhof Drama, pe 27 şi 28 iunie la Teatrul Gong. În ceea ce privește spectacolele outdoor, programul este unul plin de momente de magie:

People Power Partnership (PPP) este un proiect de teatru-dans participativ pentru spațiul public, care facilitează întâlniri reale și durabile, într-un context artistic și va fi prezentat în 21 iunie, în Piața Mare.

Pe urmele lui Moby Dick prezintă o adevărată odisee urbană a căpitanului Ahab în urmărirea faimosului cetaceu în 22 iunie, în Piața Mare.

Invitație la bal al companiei Remue Ménage ne poartă înapoi în La Belle Époque, unde timpul este trecător și oamenii își dau întâlnire, unde dansul și circul aduc voie bună, unde frumusețea ne-nconjoară, în Piața Mare.

Publicitate
Ultimele știri

CNA suspendă emisia postului Realitatea Plus

Consiliul Național al Audiovizualului a decis suspendarea emisiei postului Realitatea Plus pentru 10 minute.După mai multe amenzi maxime, postul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect