Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din municipiul Mediaş a organizat astăzi un flashmob, în două locaţii din oraş. Primul a fost organizat în parcarea supermarketului situat lângă Piaţa Agroalimentară, iar al doilea s-a desfăşurat în Piaţa Regele Ferdinand I. La această acţiune au participat un număr de 40 de persoane, iar manifestarea face parte din programul dedicat Zielelor Culturii Maghiare din judeţul Sibiu. Potrivit organizatorilor, scopul flashmob-ului a fost acela de a arată tuturor celor care locuiesc în Mediaş şi zona de nord a judeţului Sibiu, că populaţia maghiară trăieşte în acelaşi cerc şi sunt atât vecini cât şi prieteni.
„Această idee s-a născut încă de la începutul organizării Zilelor Culturale Maghiare din judeţul Sibiu şi chiar din acest motiv nu a apărut acest flashmob nici pe afiţe, pentru că am vrut să fie ceva spontan, să „prindă” la oameni şi să vedem reacţia lor. Mesajul este să arate tuturor medieşenilor şi celor din împrejurimi, că suntem aici şi trăim lângă ei. Suntem vecinii şi prietenii lor, existăm şi noi”, ne-a spus Fazekas Attila, organizator „Zilele Culturale Maghiare” din judeţul Sibiu.




