Rasa de porci de Bazna merge mai departe. Pentru a duce mai departe această rasă, mai mulți crescători de porcine au pus bazele unei ascociații. Astfel, în ziua de 7 februarie 2017 a fost înregistrată la Judecătoria Mediaș ”Asociația crescătorilor de porci rasa Bazna” care are ca scop desfășurarea și sprijinirea activităților de creștere a porcilor din rasa Bazna și multe alte activități prevăzute în statut.
Anul trecut în luna septembrie, localitatea Bazna a fost reprezentată la Salonul Internațional al Gustului de la Torino prin diferite produse ale deja foarte cunoscutului porc de Bazna. Primarul localității s-a aflat în Italia, unde a încercat să promoveze cât mai bine untura și slănina porcului de Bazna. În oraşul italian Torino s-a desfășurat cea de-a 11-a ediţie a Salonului Internaţional al Gustului, Terra Madre, cel mai important eveniment internaţional dedicat culturii produselor alimentare. La eveniment au participat 5.000 de delegaţi din 160 de ţări şi peste 800 de expozanţi. Printre cele cinci noi produse slow food de anul trecut s-a aflat şi porcul de Bazna.
Porcul de Bazna s-a format în urma unor încrucișări nedirijate între scroafe de rasă Mangalița și vieri de rasă Berk, începând din anul 1872, în localitatea Bazna. Produșii rezultați, având însușiri productive superioare rasei Mangalița, au fost apreciați de crescători, astfel că populația hibridă s-a răspândit în scurt timp în jurul orașelor Mediaș, Sighișoara, Sibiu și Făgăraș, datorită precocității și prolificității superioare față de rasa maternă, locală. În anul 1885 și apoi după anul 1900 s-au făcut importuri de reproducători Berk din Anglia, care au fost utilizați în scopul ameliorării și omogenizării rasei Bazna, în curs de formare și consolidare. Au mai fost utilizate episodic, pentru infuzie, rasele Yorkshire și Sattelschwein. În ultimii 30 de ani s-a ameliorat prin utilizarea rasei Wessex. Rasa Bazna a fost recunoscută oficial ca rasă de sine stătătoare în anul 1948, după care s-au înființat câteva nuclee de selecție. La scurt timp după formare, porcinele Bazna s-au răspândit în jurul orașelor Mediaș, Sibiu și Făgăraș, având calități superioare raselor Mangalița și Stocli. După cel de-al doilea război mondial rasa Bazna s-a răspândit, ca și rasa de porci Negru de Strei, și în alte zone din Transilvania (județele Cluj, Alba, Hunedoara, Mureș, Harghita și altele), cu precădere în zonele de deal și munte, precum și în Banat, odată cu unele mișcări ale populației în această zonă.




