Fostul președinte al Consiliului Județean Sibiu, Constantin Morar, a încetat din viață, la vârsta de 66 de ani, răpus de o boală incurabilă. Potrivit familiei, trupul său va fi depus la Capela Bisericii din Groapă, cunoscuții putând merge acolo să își ia rămas bun până joi, 18 mai.
Constantin Morar a fost președinte al Consiliului Județean Sibiu între anii 2001 – 2004, iar timp de un an, în perioada 2004-2005, a fost vicepredinte al CJ. De asemenea, a deținut funcția de subprefect al județului Sibiu între anii 2011-2012.
Constantin Morar s-a născut la 21 mai 1951, în comuna Turnu Roșu, județul Sibiu. A absolvit Facultatea de Științe Economice a Universității din Craiova, fiind de profesie economist. Constantin Morar era căsătorit și avea doi copii.
MESAJE DE CONDOLEANȚE :
„Am aflat cu tristeţe despre trecerea la cele veşnice a domnului CONSTANTIN MORAR, fost preşedinte al Consiliului Județean Sibiu în perioada 2001– 2004.
Angajaţii şi cei care au colaborat direct cu domnul Constantin Morar îşi amintesc despre căldura sufletească cu care trata oamenii, despre echilibrul, calmul şi bunăvoinţa sa. Constantin Morar era o prezenţă carismatică şi reuşea de la simplul salut şi strângere de mână să însenineze ziua celor din jur.
Adresăm familiei gândurile noastre de compasiune şi de mângâiere. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
– Conducerea şi colectivul Consiliului Judeţean Sibiu
„Cu profundă tristețe am primit vestea trecerii în neființă a fostului nostru coleg, Constantin Morar.
Am pierdut un om de valoare, care a plecat către eternitate lăsând o profundă impresie în sufletele celor care au avut privilegiul să îl cunoască.
Vom păstra cu respect și recunoștință în inimile noastre amintirea unui om care, o bună perioadă de timp ne-a fost alături, a luptat pentru aceleași idei ca și noi și și-a adus contribuția la dezvoltarea comunității din care a făcut parte. În aceste momente dureroase, suntem alături de membrii familiei îndoliate și ne oferim tot sprijinul pentru a-i ajuta să treacă peste aceste momente atât de dificile.Dumnezeu sa-l odihnească în rândul celor drepți!”
– Organizația Județeană a PSD Sibiu