În primele 7 zile ale lunii martie, la nivelul județului Sibiu s-a solicitat intervenția pompierilor în urma producerii a 13 incendii de vegetație uscată care au afectat op suprafață totală de peste 40 de hectare de teren.
Numai ieri, 6 martie, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea și lichidarea a 8 incendii de vegetație uscată, care au afectat o suprafață totală de aproape 33 de hectare de teren, de pe raza localităților Șura Mare, Șoala, Mohu, Cârțișoara, Sibiu, Porumbacu de Sus, Laslea și Alma.
„Facem apel la cetățeni să nu igienizeze terenurile prin incendiere! Vă reamintim, arderea vegetației uscate este strict interzisă!

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii vegetației uscate constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantum de la 7.500 șa 15.000 de lei, pentru persoanele fizice și de la 50.000 la 100.000 de lei pentru persoanele juridice, sancțiunile fiind aplicate de Garda de Mediu.
De asemenea, incendiile de vegetație uscată reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru mediul înconjurător, dar și pentru comunitate, deoarece pot produce pagube semnificative și chiar pierderi de vieți, întrucât există un risc major de propagare rapidă a incendiilor în condiții de vânt.
Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul unic pentru apeluri de urgență 112″, a spus Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.