25.2 C
Sibiu
vineri, iulie 5, 2024

FOTO: Accident cu 8 victime pe A1, la ieșirea spre Cisnădie. 6 autoturisme implicate în eveniment

Publicitate

Cele mai citite

UPDATE 2 – „Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un ansamblu rutier format din autoutilitară de 3,5 tone și remorcă, pe banda întâi, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Avrig, pe fondul neatenției în conducere, a acroșat colțul stânga spate al unei autoutilitare aflate pe banda de selecție pentru coborârea de pe A1, a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat alte patru autoturisme aflate în coloană spre coborâre.

Trei adulți și un sugar au fost transportați la spital. În urma evaluării medicale a copilului s-a constatat că acesta nu a suferit nicio leziune corporală. Celor trei adulți răniți li se acordă îngrijiri medicale în spital.

Traficul se desfășoară în continuare îngreunat, pe banda 2″, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

UPDATE – 4 victime au fost transportate la spital.

Echipajele de la ISU și Ambulanța Sibiu au transportat la UPU Sibiu o femeie de 35 de ani cu traumatism la mâna, un bărbat de 28 de ani și o femeie de 26 de ani cu diferite traumatisme minore.

Sugarul de 6 luni a fost transportat la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului de Pediatrie.

Toate persoanele implicate în accident sunt conștiente.

La ora 18:50 a fost dezactivat Planul Roșu de intervenție.

„În urma accidentului rutier de pe A1, la Unitatea de Primiri Urgențe au fost aduși 3 pacienți: un bărbat și două femei.

Pacienții sunt, în momentul de față conștienți.

Au fost preluați de personalul medical și, din primele date disponibile se pare că au suferit traumatisme și contuzii.

Li se acordă îngrijiri de specialitate și se efectuează investigații medicale în vederea stabilirii diagnosticelor și conduitei terapeutice”, a transmis Spitalul Județean Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ – 8 persoane au fost implicate, vineri seara, într-un accident rutier produs pe A1sensul Sebeș – Boița, în zona ieșirii spre Cisnădie.

La locul evenimentului au fost mobilizate două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de descarcerare și una de stingere.

De asemenea, intervin și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Sibiu, dintre care unul cu medic.

„Din primele informații, în accident sunt implicate 6 autovehicule și 7 persoane adulte, toate conștiente, precum și un sugar de 6 luni.

Două persoane sunt încarcerate, conștiente. Se lucrează pentru descarcerarea lor.

A fost activat planul roșu de intervenție începând cu ora 17:50″, spune sublocotenent Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vom reveni cu detalii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Exact ce ne lipsea: urmează lucrări de reparații și pe Transfăgărășan

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat vineri că urmează lucrări de reparaţii vara aceasta pe Transfăgărăşan, dar fără să...

Știri pe același subiect