9.1 C
Sibiu
miercuri, aprilie 8, 2026

FOTO: Acțiune în școlile din județul Sibiu: ce au urmărit, de fapt, polițiștii

Cele mai citite

În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat o serie de acțiuni de verificare și prevenție în mai multe unități de învățământ din Miercurea Sibiului, Dobârca și Apoldu de Sus.

Scopul principal al intervențiilor a fost creșterea siguranței elevilor, atât în incinta școlilor, cât și în zonele adiacente.

Activitățile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și identificarea elevilor aflați în situații de risc, fie din perspectiva victimizării, fie a unui comportament infracțional. Polițiștii urmăresc astfel menținerea unui climat sigur pentru întreaga comunitate școlară.

În cadrul acțiunilor au fost organizate opt activități informativ–preventive, la care au participat 183 de elevi și cadre didactice. Discuțiile au avut rolul de a crește gradul de conștientizare cu privire la riscurile la care pot fi expuși tinerii.

În paralel, polițiștii au acționat și în proximitatea unităților de învățământ, unde au verificat respectarea legislației privind comercializarea produselor interzise minorilor, precum tutunul, alcoolul sau băuturile energizante. Au fost controlate mai multe societăți comerciale din zonă.

Bilanțul acțiunii arată că au fost legitimate 19 persoane, verificate 5 societăți comerciale și controlate 12 autovehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 7 pentru abateri la regimul rutier și una privind paza bunurilor și a persoanelor.

Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua în mod constant în județul Sibiu, în vederea creșterii siguranței elevilor și responsabilizării acestora.

Recomandările poliției pentru elevi și părinți

Polițiștii transmit o serie de recomandări esențiale pentru prevenirea incidentelor:

Evitați implicarea în conflicte și cereți ajutorul adulților atunci când este necesar

Nu acceptați țigări, alcool sau alte substanțe de la persoane necunoscute

Semnalați orice comportament suspect din școală sau din apropierea acesteia

Respectați regulile de circulație

Părinții sunt încurajați să mențină un dialog constant cu copiii

Profesorii și elevii trebuie să promoveze respectul, toleranța și nonviolența.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Victorie mare la Vâlcea pentru CSU

CSU Sibiu a continuat evoluția bună din finalul partidei cu liderul CSM Oradea și în deplasarea de la Vâlcea....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect