Amplu exerciţiu de alarmare publică în caz de cutremur. Alarmele şi sirenele din întreg oraşul au sunat astăzi şi au anunţat producerea unui incendiu iar elevii din toate şcolile au fost evacuaţi. Exerciţiul a fost organizat de Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Sibiu şi a fost coordonat de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Scopul acestuia a fost de a verifica dacă profesorii şi elevii cunosc procedurile în caz de cutremur şi dacă sirenele din oraş funcţionează corect.
La Şcoala Generală de pe strada Nicolae Iorga, scenariul a fost unul mai amplu care a inclus şi izbucnirea unui incendiu după seism. Astfel echipajele de intervenţie au asigurat evacuarea persoanelor, limitarea efectelor incendiului şi stingerea acestuia. A fost înfiinţat şi un punct de prim ajutor şi triere a răniţilor şi s-a va exerst repartizarea şi transportul acestora.
„Exercițiul a avut mai multe obiective, printre acestea numărându-se verificarea funcţionării sirenelor de alarmare publică, testarea capacității de gestionare a situației de urgență generate de producerea unui seism în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Sibiu, şcoli generale şi licee, precum și modul în care se face evacuarea personalului și a elevilor în astfel de situații dar şi testarea modului de cooperare a tuturor celor implicați în acest exercițiu.”a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu