Salvamontiştii din Argeş au anunţat că încă un bărbat a murit pe munte, în Făgăraş, după ce a căzut 500 de metri din Vârful Lespezi spre Căldarea Berbecilor.
Operaţiunea de recuperare a cadavrului este foarte dificlă şi de lungă durată din cauza terenului accidentat şi a zăpezii îngheţate.
„Bărbat căzut sâmbătă după amiază din vf. Lespezi spre Căldarea Berbecilor, aproape 500 de metri diferență de nivel.
S-a încercat extracția corpului cu elicopterul, între timp au apărut alte două cazuri la Sibiu. Din păcate, după o realimentare toată operațiunea cu elicopterul s-a sistat la căderea întunericului, reușindu-se însă extragerea supraviețuitorului din Netedu.
Astăzi, vremea este foarte închisă, plafon sub 1800 de metri, astfel ca intervenim terestru, cu 18 salvatori montani.
S-a început urcarea din valea Topologului, urmând ca evacuarea să se faca pe un hățaș ciobănesc pana in Izvorul Negoiului și apoi la confluența cu pârâul Scara, operatiune care va dura foarte mult.
Vă reamintim că această perioadă este una foarte dificilă, pentru că zăpada este înghețată si nu permite accesul nici măcar cu colțari, nicicum “gheruțe”.
Efectuați drumeții numai în zona joasă a muntelui, până la 1600 de metri altitudine”, a anunțat, duminică, Salvamont Argeș.
Tot în Fărăgaş, doi turişti au murit după ce au alunecat câteva sute de metri într-o prăpastie, o a treia persoană, care a reuşit să-şi oprească alunecarea, fiind salvată.
SURSĂ FOTO: Salvamont Argeș
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




