Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a organizat un amplu exerciţiu pe autostradă. Au partcipat zeci de pompieri, echipaje SMURD, echipaje de poliţie dar şi de ambulanţă. Scenariul a fost unul complex, după ce un microbuz cu persoane s-a ciocnit cu un autotren încărcat cu animale, au avut loc şi alte coliziuni în lanţ şi a iybucnit şi un incendiu. Traficul rutier a fost întrerupt pe porţiunea de autostradă dintre Sibiu şi Sălişte până la finalizarea exerciţiului.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Căpitan Dumitru Croitoru al judeţului Sibiu a desfăşurat un amplu exerciţiu pe tronsonul de autostradă A1 – Centura ocolitoare a Sibiului, la intersecţia cu drumul judeţean DJ 106B. La această aplicaţie tactică au participat: forțe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, echipaje din cadrul Poliției Autostrăzi, echipaje ale Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și reprezentanţi ai Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu.” se araă într-un comunicat al ISU Sibiu
Scenariul a fost unul bine pus la punct, din cauya neatenţiei şi neacordării de prioritate, un microbuz în care se aflau nouă persoane a intrat în coliziune cu un autotren ce transporta animale mari şi care mergea regulamentar. În urma impactului, în microbuz, trei victime au rămas încarcerate, fiind în stare gravă iar alte șase au suferit multiple fracturi şi traumatisme. De asemenea, autotrenul a luat foc, şoferul acestuia rămânând încarcerat iar animalele erau foarte agitate. Din cauza traficului intens, a carosabilului umed şi a nerespectării distanţei de siguranţă între autovehicule, s-au produs mai multe coliziuni în lanţ, fiind implicate un autovehicul de transport persoane, un autoturism şi o autocisternă de transport motorină. În autovehiculul de transport persoane sunt opt victime, din care două încarcerate iar şase care au suferit leziuni craniene şi toracice s-au evacuat din autoturism în afara părţii carosabile. În autoturism se aflau două persoane, din care una este încarcerată iar cea de-a doua persoană a fost proiectată prin parbriz şi era în stare gravă. În autocisternă o victimă prezintă lovituri la cap şi membrele inferioare iar cisterna s-a fisurat, o parte din motorină ajungând pe carosabil.
Echipajele de intervenție au acţionat, în paralel, pentru lichidarea incendiului izbucnit în urma coliziunii dintre cele două vehicule, pentru descarcerarea persoanelor rămase încarcerate, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă victimelor în funcţie de gravitatea leziunilor suferite cât și pentru asigurarea măsurilor de protecție în zonă. Victimele au fost scoase din autoturisme astfel încât să nu le fie agravate leziunile iar apoi au fost transportate la punctul medical amplasat în zona producerii accidentului.
„Principalele obiective ale exerciţiului au fost: verificarea în condiții cât mai apropiate de situații reale a concepţiei de acţiune în cazul producerii unei catastrofe rutiere şi modul de aplicare a procedurilor, alături de organizarea în teren a cooperării cu forţele participante la intervenţie, managementul unitar al tuturor structurilor implicate, antrenarea forţele participante, verificarea modului de alocare a resurselor, deplasarea până la locul solicitării, amplasarea tehnicii de intervenţie şi acordarea asistenţei medicale a tuturor victimelor implicate în accident.” se mai arată în cumunicatul ISU Sibiu















