0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

UPDATE: Case de vacanță de pe Valea Avrigului, cuprinse de flăcări

Cele mai citite

UPDATE:

Potrivit pompierilor, în urma incendiului, au ars complet acoperișurile celor două case de vacanță, precum și spațiul centralei termice, iar obiectele de mobilier, electrocasnice și toate bunurile din cele două case au fost deteriorate.
Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, spune că suprafața afectată măsoară aproximativ 200 mp.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea coșului de fum al centralei termice neprotejat corespunzător față de materiale combustibile”, a explicat Voina.
 
 
Știre inițială:

Mai multe căsuțe dintr-un complex de vacanță de pe Valea Avrigului au fost cuprinse flăcări, sâmbătă dimineața.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, iar la fața locului s-au mobilizat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sibiu. Turiștii cazați în respectivele căsuțe au reușit să iasă la timp, înainte de sosirea pompierilor.
„În momentul de față incendiul este localizat. Acesta a afectat acoperișul a două case de vacanță și interiorul uneia dintre ele. Turiștii care erau cazați în casele de vacanță s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
FOTO – ISU Sibiu

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect