Poliţiştii de la Investigații Criminale caută un minor în vârstă de 16 ani, care nu a revenit la domiciliu, în municipiul Sibiu, de 10 zile.
Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sibiu au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, la data de 16 noiembrie, fiul său, TUDORAN ROBERT – SEBASTIAN, în vârstă de 16 de ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu și nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțime 160 cm, greutate 40 kg, ochi căprui, păr șaten.

La momentul plecării, minorul purta un hanorac și pantaloni negri, adidași albi.
Nu se cunosc eventuale semne particulare pe care minorul le-ar avea.
Dacă puteți oferi informaţii despre această persoană sunteți rugați să contactați cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelați gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




