Criminalul de la Mediaș a fost prins! Individul de 30 de ani a fugit după ce a comis crima. El a fost căutat de oamenii legii ore în șir iar în cele din urmă au reușit să dea de urma criminalului. Potrivit unor surse, bărbatul a fost prins de polițiștii din județul Alba, în zona localității Blaj.
Bărbatul va fi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu iar după ce va fi audiat, anchetatorii vor stabili măsurile pe care le vor lua. Cel mai probabil, individul va fi reținut pentru 24 de ore. El este cercetat pentru omor după ce a ucis un tânăr de 25 de ani, în fața unui club din Mediaș.
Cei doi, însoțiți de mai mulți prieteni, s-au luat la ceartă în local iar apoi scandalul a continuat în stradă unde victima a alunecat și a căzut. Agresorul l-a prins pe tânăr și l-a înjunghiat de mai multe ori într-un picior. Tânărul a fost dus la spital dar medicii nu au putut să îl salveze, fiindu-i secționată artera femurală.
Publicitate





